Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe 1 iunie se ia cea mai importantă decizie din istoria Craiovei! Fanii Ştiinţei vor avea parte de o trădare sfâşietoare din partea unei legende

Publicat in Pro Sport, miercuri 16 mai 2012 ·

Craiova a fost bulversată de decizia de luni a Adunării Generale a FRF. Universitatea a murit, zdrobită de malaxorul maşinii de vot a lui Mircea Sandu, dar a fost reînfiinţată imediat, cu loc asigurat în Liga a II-a. "Care echipă?", "Ne pierdem identitatea?", "Noi pe cine susţinem?".

Trei întrebări pe care şi le-au pus suporterii olteni în ultimele ore. Rodion Cămătaru (foto, 53 de ani), fostul atacant al Craiovei Maxima, îi linişteşte pe fani. "Va fi o echipă nouă, cu o gândire nouă, aşa cum eram noi şi cum vor suporterii. Aveţi încredere în noi!".

Domnule Cămătaru, aţi demarat noul proiect sau e prea devreme să vă întrebăm despre el?

Proiectul e deja conturat. Discutăm de ceva timp despre el. Sper ca la 1 iunie să-l lansăm.

Câte persoane sunt implicate?

Foarte multe, dar vă dezvălui un punct din proiect. Vrem să ne extindem la nivel de România. Cine se simte oltean, deşi e la Piatra Neamţ sau în alt oraş, îl aşteptăm să vină lângă noi. Eu cred că va avea succes.

Olguţa Vasilescu, candidat la Primăria Craiovei, a spus că pe ea nu o interesează noul proiect. Ea sprijină doar vechea Universitatea.

Ea nu ştie despre ce este vorba şi vrea ce doreşte de fapt Adrian Mititelu.

Cum au reacţionat oamenii în Craiova? Au încredere în proiectul dumneavostră?

Da. Am primit multe telefoane de încurajare.

Craiova Maxima, scindată

Totuşi, sunt unii dintre foştii colegi din Craiova Maxima care au altă opinie.

Suntem în democraţie, contează majoritatea. Sunt mai mulţi cei alături de noi decât în tabăra cealaltă. Pentru toţi eu spun un singur lucru: să se roage la Dumnezeu să se reînfiinţeze cea mai frumoasă echipă în România.

Ce se întâmplă dacă mai apare un grup de iniţiativă care vine cu un alt proiect?

Aş spune că e foarte bine, dar nu cred. Ştiu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 3 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Tânăr prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, la Piatra-Neamț. A fost reținut pentru 24 de ore

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tânăr în vârstă de 22 ani a fost prins conducând drogat un autoturism de două ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Piatra-Neamţ. Prima dată, tânărul a fost op

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum o ora
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Performanță rară: Elizabeta Samara a câștigat a cincea oară Liga Campionilor la tenis de masă

HotNews acum 38 minute
Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara (35 de ani) a câştiga pentru a cincea oară în carieră Liga Campionilor europeni şi pentru a treia oară consecutiv cu formaţia poloneză KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg, care s-a impus în ambele manşe

ALERTĂ pe Autostrada București-Pitești. O mașină a luat foc/Pompierii intervin la fața locului

Gandul acum 2 ore
O mașină a luat foc pe Autostrada București-Pitești (A1), pe sensul de mers către Capitală. Polițiștii, pompierii și angajații SMURD au ajuns deja la fața locului. Autoritățile le recomandă șoferilor să evite să circule prin zonă, dat fiind faptul c

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°