Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupele europene la rugby s-ar putea deschide spre naţiunile minore

Publicat in Adevarul, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Renegocierea acordului între European Rugby Cup (ERC) şi partenerii forului care gestionează organizarea celor două competiţii continetale la nivel de echipe de club şi selecţionate provinciale ar putea aduce o schimbare în curând.

Potrivit publicaţiei franceze "l'Indépendant", la finalul ediţiei 2010/2011 a competiţiilor europene, ERC a depăşit pentru prima oară bariera de 50 milioane de euro la capitolul câştiguri. În acelaşi timp, acest for ar dori să integreze în Challenge Cup reprezentantele altor naţiuni minore din Europa, fiind citate Georgia, Rusia şi Portugalia - România participă anual cu selecţionata Bucureştiului. Această idee nu este tocmai pe placul francezilor şi englezilor, care nu doresc, de altfel, ca în a doua competiţie ca valoare să participe 24 de echipe, ci 20 - aceştia acuză tocmai nivelul coborât al unor meciuri.

Preşedinte al Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache este la curent cu aceste tendinţe. "Ştiu că ERC sondează terenul de mai multă vreme. Există însă o problemă cu francezii şi englezii, care, atunci când am încercat să înscriem Baia Mare în Challenge Cup, din postura de campioană a României, nu au acceptat să joace în alt loc decât la Bucureşti. Cât despre participarea noastră la Cupa Europei, nu se întrevede nimic deocamdată. Noi am dori, fireşte, să ne înscriem în această competiţie din care fiecare participantă obţine şi o sumă de bani. Mai ales că acum ne suportăm singuri participarea la Challenge Cup. Din acest motiv, jucătorii care reprezintă Bucureştiul ar trebui să înţeleagă faptul că Federaţia face un efort financiar pentru ca ei să dispute meciuri tari. Altfel, în noiembrie, decembrie şi ianuarie, ei n-ar face nimic, sezonul fiind închis".

România a fost reprezentată de Farul în prima ediţie a Cupei Europei, în toamna anului 1995, la Constanţa disputându-se şi primul meci din istoria aceste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°