Cu gândul că şi Pelinel sau Lesko bat în draci sh-urile, abordez dezinvolt buticul tixit de hăinăraie din Aleea Lunguleţu. Pun ochii încă de la intrare pe-o jachetă senzaţională Docker’s făcută în Sudan. Ai naibii sudanezi, n-ai zice! Stă pe mine ca pe umeraş, ehee, dar câte safariuri a văzut! Cu nişte jeans ockers croiţi în Tunis, dibuiţii la sh-ul bulgarilor de pe Mihai Bravu, îl fac pulbere pe Trăistariu, care se îmbracă şi el de la sh.
Am pus mâna şi pe-o fustiţă, să-i pipăi materialul. Se poartă inul. O doamnă blondă, cu luminiţe intelectuale în priviri, îmi şopteşte complice: "Pentru soţie vă vând un pont, încercaţi pe Mihalache, la doi paşi de cimitir, au nişte chestii arăbeşti delicioase, sclipciuri autentice".
Doamna blondă răscolea umeraşele conform unei tehnici îndelung exersate la second hand. Aduna tot ce-i plăcea la prima vedere, ca să nu i le umfle concurenţa, apoi le depunea într-un colţ, cum fac dulăii cu oasele la care au de lucru, iar la sfârşit le tria. Dintr-un maldăr de vreo unşpe piese a plecat triumfătoare cu un tricou încăpător Calvin Klein: "Mi se mulează perfect...".
Poale încăpătoare de ţigancă
Există câteva obiceiuri generale care se manifestă şi la second hand. Se fură. Când au apărut sh-urile la Bucureşti, ţigăncile furau de le snopeau pe vânzătoare. Erau magazine în care, încă de la intrare, te lovea un afiş: "Atenţie la buzunare! În incintă se fură". Nu reieşea clar cine te fura, patronul sau partenerii de cumpărături. Apoi am văzut. O ţigancă cu poale de poale tăia cu dexteritate nasturii ce cădeau în poalele celei din spate. Aşa sunt făcute poalele astea, să îmbine plăcutul cu utilul. Vă reamintiţi întâlnirea perechii prezidenţiale cu familia lui Bercea Mondialu. Sclipeau în soare poalele femeilor. Erau poale de protocol. Poalele de care vorbesc sunt d
