Pe strada mea, cu termopane şi cutii de aer condiţionat la ferestre, a apărut, săptămîna trecută, o cerşetoare. Dimineaţa, o văd ghemuită pe trotuarul pe care a petrecut noaptea, între o sacoşă, care conţine probabil toată averea ei, şi cîteva sticluţe de votcă sau altă băutură ieftină. Le-a golit ca să poată dormi. Asfaltul e foarte rece. Mai încolo, e cîte o grămăjoară de resturi de mîncare pe care babele din cartier le depun pentru pisici. Nu pentru ea. Nu ştiu de ce-i spun "cerşetoare". N-am văzut-o niciodată cerînd ceva cuiva. Culcuşul ei este lîngă poarta, de obicei încuiată, a curţii unei case goale. A fost cîndva o casă nobilă, parter şi etaj înalt. E părăsită de vreun an. Ferestrele subsolului au rămas deschise, aşa că pisicile se strecoară înăuntru sau ies de acolo. Într-o zi am văzut un bărbat urcînd scara şi intrînd în casă. Avea în mînă o pungă mare în care adunase de prin gunoaie. A trecut pe lîngă femeie fără să se oprească. Nici trecătorii nu-i dau nici o atenţie. Se vede că s-au obişnuit. Alo, domnuâ Andrei Chiliman, "cetăţean şi primar", parcă aşa era semnat mesajul pe care l-am găsit dăunăzi în cutia de scrisori şi în care eram rugat să votez candidaţii Partidului Naţional-Liberal! Ce facem cu femeia asta?
Cînd o să vină ambulanţa, o să fie prea tîrziu. Nu i se poate găsi un adăpost, măcar provizoriu? Nu e singurul caz, sînt sigur, aşa că îmi închipui, domnule primar, că această întrebare a mea nu vă va găsi nepregătit.
În schimb, ceea ce mai am de spus aici va fi comic. Pe aceeaşi stradă (nu spun adresa, "casa englezului este castelul său", da, dar unde-i englezul?) s-au luat măsuri ca să semănăm cu alte ţări, surorile noastre din UE. Trebuie să scrie undeva, în recomandările poruncitoare care ni se fac, ca unora cooptaţi de curînd şi cu ostentativă indulgenţă, că străzile nu sînt numai pentru pietoni şi şoferi, ci şi pentru bic
