Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că, în cazul în care moţiunea de cenzură nu va fi dezbătură sâmbătă, dezbaterea poate fi considerată neconstituţională, potrivit NewsIn.
"În numele PDL, îi cer domnului preşedinte Mircea Geoană şi doamnei Roberta Anastase ca de îndată să convoace o şedinţă a Birourilor Permanente pentru a lua în dezbatere această situaţie ivită şi a determina dezbaterea moţiunii de cenzură la data constituţională de sâmbătă, 12 iunie", a spus Oltean, care a mărturisit că, în calitate de membru al BP, nu a cunoscut această decizie a Curţii Constituţionale şi nimeni nu a invocat prevederile ei atunci când s-a stabilit data de dezbatere a moţiunii, mergând pe prevederile Codului de Procedură Civilă (CPC).
„Întrucât în temeiul acestor prevederi ale deciziei CCR termenul de trei zile este unul imperativ, fix, Birourile Permanente ar trebui să se întrunească în şedinţă extraordinară cel mai târziu mâine (vineri -n.r) pentru a convoca cele două camere în şedinţă comună sâmbătă pentru dezbaterea moţiunii", a spus Oltean.
Liderul PDL a explicat că, în opinia sa, această interpretare a Curţii Constituţionale este corectă şi favorabilă opoziţiei.
"În opinia mea, interpretarea CCR este corectă şi ea vine în apărarea opoziţiei în sensul că obligă Parlamentul să dezbată o moţiune la un termen fix, nelăsând posibilitatea majorităţii parlamentare să întindă această dezbatere cât ar dori aceasta. De aceea, şi CCR a interpretat corect acest termen. E interesul şi al puterii, dar mai ales al opoziţiei ca această moţiune de cenzură să fie adoptată la termenul constituţional, pentru că altfel se poate invoca neconstituţionalitatea dezbaterii şi a lipsei de efecte juridice a dezbaterii de marţi", a susţinut Oltean, care a mai spus că, în situaţia în care preşedintele Senatului nu va accepta co