Criza economică globală a permis unor lideri precum Hugo Chavez, Evo Morales sau Ion Iliescu să reia seria atacurilor tradiţionale la adresa sistemului capitalist. Concomitent, „modelul chinezesc“, „modelul cubanez“ sau „modelul venezuelean“ atrage tot mai mulţi tineri, seduşi de discursurile radicale. În fond, cine nu îşi doreşte, măcar o dată în viaţă, să schimbe lumea? Fie că aruncă cu pietre în forţele de ordine, precum tinerii greci, fie că scrie comentarii la articolele postate pe Internet – aşa cum fac poate chiar unii dintre cei care citesc acest text –, scopul declarat al noilor revoluţionari ai secolului XXI este uşor de explicat: moartea capitalismului.
Din nefericire, de multe ori, presa mainstream participă cu acelaşi avînt revoluţionar la condamnarea sistemului capitalist şi, mai ales, la slăvirea noilor idoli planetari. Jurnalişti în esenţă oneşti, şi care nu pot fi nicidecum bănuiţi măcar de activism socialist revoluţionar, se poziţionează pe aceleaşi baricade ca şi protestatarii greci.
Cazul presei greceşti
Nu insistăm asupra contextului. Povestea e cunoscută: sute de manifestanţi greci (susţinuţi de grupări de anarhişti străini) duc lupte de stradă cu forţele de ordine din marile oraşe elene. Motivul? Guvernul grec a fost obligat să scadă salariile şi pensiile din sistemul de stat, alternativa fiind falimentul ţării. Pînă de curînd, grecii beneficiau de al paisprezecelea, uneori chiar al şaisprezecelea salariu, şi se bucurau de un nivel de trai superior nivelului economic al ţării. Mai exact, grecii trăiau liniştiţi la umbra măslinului, aşteptînd să le intre turistul pe uşă. Lenea mediteraneană (de înţeles, e cald mai tot timpul) şi-a găsit în ultimele decenii un finanţator de nădejde: bugetul Uniunii Europene, dar şi politicieni care au întreţinut iluzii stîngiste. Decontul nu a întîrziat să apară.
O ştire trecută aproa
