Mihail Sadoveanu este autorul unei capodopere de ironie la adresa turismului americanizat. El ia drept exemplu un traseu: manastirile din tinutul Neamt. Cartea mea de calatorii, "Lumea vazuta de un roman rupt in fund", s-a vrut o luare in raspar a maladiei care e turismul modern. Varat intr-un grup, ca oaia intr-o turma, calatorul e dus de colo pana colo in autocare elegante. Programul sau nu e unul al sufletului. Il stabileste deseori, cu calculatorul, firma de turism. Principiul fundamental ramane cel al grabei de om hamesit. Lucrurile, privelistile nu sunt vazute, ci bifate. Totul e un iures ametitor. N-ai timp sufleteste sa-ti asumi un apus de soare. Costa si, mai ales, trebuie sa urci in autocar. Nu de alta, dar grupul risca sa piarda masa. Implicit, asadar, pledam pentru o altfel de calatorie. O calatorie traditionala, organizata de sufletul tau, si nu de o firma de turism. O calatorie in care totul sa-ti apartina: mersul pe jos, privirile lasate sa-si faca de cap, timpul de popas. Credeam, cand am scris cartea, ca eram primul condeier zbarlit impotriva turismului americanizat, impotriva trecerii printre privelisti ca gasca prin apa. La catva timp dupa aparitia cartii, mi-am dat seama, nu fara rusine, ca ma laudasem prosteste. Aveam un inaintas. Si inca unul mare, mare de tot: Mihail Sadoveanu.
Drumuri, a treisprezecea poveste de la Bradul Stramb, e o capodopera de ironie la adresa turismului americanizat. Autorul ia drept exemplu un traseu: manastirile din tinutul Neamt. Calatoria asta poate fi facuta in doua feluri: modern, ca in 1943, cand apare volumul "Povestile de la Bradu Stramb", sau traditional, cum ii place lui Sadoveanu. Excursia moderna sta sub semnul gafaielii. Intr-o jumatate de zi dai gata Neamtu, Varatic, Agapia, si-ti mai ramane timp si pentru un pranz copios:
"Astazi, mijloacele de locomotie rapide inlesnesc vizitarea frumoase