Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Livrări record de spaţii pentru birouri în Capitală

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Stocul total a depăşit pragul psihologic de un milion de metri pătraţi. Rata mare de neocupare pe acest segment a dus, în primul semestru din 2009, la schimbarea centrului de putere de la proprietari la chiriaşi. În ciuda faptului că a fost domeniul cel mai puţin afectat de scăderea înregistrată în general pe piaţa imobiliară, cererea pe segmentul spaţiilor de birouri a înregistrat un nivel scăzut în primul semestru din 2009. Astfel, doar 26.500 de metri pătraţi au fost închiriaţi în această perioadă, adică cu 80% mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară Colliers International.

Şi asta în condiţiile în care în primele şase luni ale anului au fost livraţi 245.000 de metri pătraţi de clădirii office. În aceste condiţii, pe piaţă a apărut un nou tip de ofertă, şi anume spaţiile disponibile pentru subînchiriere. Şi asta pentru că multe companii care au preînchiriat aceste spaţii în perioada de boom economic, mizând pe o extindere continuă a operaţiunilor, caută acum să-şi reducă costurile.

Cifrele vorbesc de la sine. Anul trecut, preînchirierile au reprezentat mai mult de 80% din cerere. Spre comparaţie, în primul semestru din 2009, nu a existat niciun client pe piaţă pentru acest tip de tranzacţie.

Chirii mai mici cu 20%

„Într-un mediu economic imprevizibil, chiriaşii nu vor să facă angajamente pe termen lung şi să semneze contracte pe cinci ani, ca în trecut”, explică Maria Florea, consultant în cadrul diviziei de închirieri spaţii de birouri a Colliers International. În condiţiile unei supraoferte, chiriile percepute de către proprietari au scăzut semnificativ în primul semestru, cu procente cuprinse între 15 şi 20%.

Toate aceste elemente au condus la un transfer al puterii de negociere de la proprietari către chiriaşi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca la București cu avionul SMURD

Adevarul acum 30 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la un spital din București, cu avionul SMURD, după operația la inimă efectuată de medicii de la Institutul Inimii Cluj-Napoca.

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 45 minute
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 21 minute
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Drulă: Îi cer lui Ciolacu să prezinte planul de reducere a cheltuielilor. România nu mai poate funcţiona pe datorie, cu împrumuturi la unele dintre cele mai mari dobânzi din Europa

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă atrage atenţia că datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB în februarie 2024, ceea ce este o încălcare a legii responsabilităţii fiscal-bugetare. El îi solicită premierului Ciolacu să prezinte de îndată planul de reducere a

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Cristian Popescu Piedone, despre controversa panourilor electorale ale lui Nicușor Dan: „Mulțumesc domnului mincinos, mi-au crescut procentele”

Gandul acum 32 minute
Cristian Popescu Piedone a comentat controversa privitoare la panourile electorale montate de Nicușor Dan, actualul edil apelând la compania controversatului om de afaceri, Matei Păun. Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°