Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lung e drumul către gol

Publicat in Adevarul, luni 11 aprilie 2011 ·

Nocturna de pe Giuleşti a cedat în două rânduri, aseară, în meciul cu Universitatea. Şi atacul Rapidului a fost în „beznă“, asta şi din cauza lui Silviu Lung jr care a avut o evoluţie excelentă. Remiza a nemulţumit ambele echipe. Giuleştenii rămân totuşi în cursa pentru un loc de Liga Europa, în timp ce oltenii tremură tot în zona retrogradării.

Craiova a venit în Giuleşti cu sabia de-asupra capului. Un eşec însemnând pentru ei o retrogradare clară în Liga a II-a. De altfel, fanii din tribunele giuleştene i-au ironizat pe olteni. „Craiova, Serie B, Serie B!" a fost refrenul preferat al utraşilor. În teren giuleştenii însă nu le-au vrut răul craiovenilor. Deşi au avut în faţă un adversar care nu a avut nici măcar un şut pe poartă în prima repriză, rapidiştii au fost la fel de indecişi la finalizare, Cassio fiind mână moartă. Doar cu un şut mai serios al lui Olberdam, şi cu o încercare a lui Spadacio de-al bate pe Lung junior, rapidiştii au plecat spre cabine cu capul plecat.

Pauza le-a prins bine rapidiştilor, care au intrat mai hotărâţi pe teren. Silviu Lung jr a fost însă în zi mare, portarul reuşind să scoată nu mai puţin de patru ocazii pe care scria gol. Herea de două ori, Sburlea şi Marcos Antonio l-au încercat pe goalkeeperul oltenilor, dar acesta din urmă a arătat de ce joacă aproape meci de meci la tineretul României. Nocturna a fost şi ea un adversar pentru amebele echipe, oprindu-se în minutul 41, pentru ca în actul al doilea să le dea multe emoţii gazdelor că ar putea pierde meciul la masa verde. La fel ca wnocturna, Rapidul şi Craiova au încheiat meciul pâlpâind, fără gol. Şi sunt şi departe de a-şi atinge obiectivele.

"Vom câştiga meciul la masa verde, pentru că s-a întrerupt nocturna de două ori. Craiova nu a murit, şi are resurse. Cu puţină şansă, puteam să câştigăm. "

Adrian Mititelu

finanţator Univ. Craiova @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 42 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 27 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Hunedoara: Patru tineri rătăciţi în Masivul Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă, recuperaţi de salvamontişti - VIDEO

News.ro acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°