Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiera cu “Opera – Galeria”

Publicat in Arad Online, joi 20 decembrie 2012 ·

Scris de Corina Hutan - Cea mai nouă premieră a TCIS – „Opera – Galeria” – va avea loc vineri, 21 decembrie, de la ora 19.

ARAD. Spectacolul „Opera – Galeria” are ca punct de plecare cele două opere celebre ale lui Wolfgang Amadeus Mozart „Don Giovanni“ şi „Flautul fermecat“, regizoarea Andrea Ladanyi dorindu-şi să aducă astfel un omagiu geniului muzical al lui Mozart. „Opera – Galeria este scenariul scris special de către dramaturgul maghiar Nora Sedianszky pentru Teatrul Clasic «Ioan Slavici“»Arad. Textul a fost conceput în vara anului 2012, când Nora Sediansky a lucrat la el împreună cu mine, luând în considerare tipologiile actorilor arădeni” – spune Andrea Ladanyi.

Acest spectacol îmbină teatrul cu muzica şi dansul, fiind construit în două acte. Actul I porneşte de la „Don Giovanni“ iar actul II de la „Flautul fermecat“, folosind cele două capodopere mozartiene drept pretext pentru o nouă scriere dramatică. Autoarea scenariului îl aduce în scenă pe Mozart şi pe o serie din personajele celor două opere (Don Giovanni, Tamino, Leporello, Guvernatorul, Sarastro, Donna Elvira, Regina Nopţii ş.a.). „Fiind un spectacol în care mişcarea scenică / dansul deţin roluri importante, actorii arădeni susţin inclusiv partituri coregrafice. Lor li se adaugă şi un grup de dansatori, format atât din profesionişti, cât şi din elevi ai Liceului de Artă «Sabin Dragoi»”- precizează Bogdan Costea, directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 7 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 9 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 8 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 12 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°