Prima regulă, atunci când vei învăţa chimia: Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă.
Îi spun regulă, deşi mi-e greaţă şi mie de reguli. Pentru că trebuie urmate. Asta, însă, nu trebuie urmată, pentru că se impune singură. Tu trebuie doar să fii conştient că există. Nici măcar nu trebuie încălcată (conform principiului că o regulă e făcută pentru a fi încălcată). Nici nu ai ce încălca, pentru că nu ţine de voinţa ta.
Eu o numesc „legea echilibrului”.
Şi străbunica o ştia, deşi ea o numea altfel: „Fătu mneu, dacă semeni ceapă, ceapă culegi, nu zmeură”. „Dejo-baci”, un vecin hâtru al copilăriei mele, cel care m-a învăţat să iubesc cociunele şi liniştea zilelor de iarnă, îi spunea „Dumnezo nu culcă-te”.
O să ţi se pară neadevărat. Pentru că, trăind, înveţi că toţi analfabeţii devin şefi, purtând, în loc de abecedar, valize cu bani.
Înveţi, scrâşnind din dinţi, să faci bine şi să aştepţi rău.
Înveţi că „cine sapă groapa altuia departe ajunge, iar cine se trezeşte de dimineaţă cade în ea”.
Înveţi că succesul se măsoară în numărul de oameni pe care calci, competenţa în scamele pe care le aduni de pe umărul vreunui mahăr analfabet, iar valoarea, în eticheta de pe hainele pe care le îmbraci.
E doar o părere. Mai devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta, când te aştepţi sau, mai degrabă, când nu te aştepţi, totul se întoarce.
Dacă astăzi găseşti pe stradă 10 lei, fii sigur că mâine, sau poate anul viitor, sau poate peste 5 ani, îţi vor cădea din buzunar 20 de lei. Când îi vei căuta, disperat, nu înjura hoţii din autobuz. Aminteşte-ţi că, odată, ai găsit 10 lei.
Când vei da violent cu capul de gard, încearcă să-ţi aduci aminte pe cine ai rănit. Şi, dacă vei şti pe câţi i-ai rănit, vei şti sigur şi de câte ori vei mai da cu capul de gard.
Când vei face, cuiva, un bine şi
