In fapt, Creanga ne insinueaza sopirleste un gind, care ajunge pina la noi dintr-o filosofie straveche: oare nu blindetea celor drepti se rasfringe asupra celor rai pentru a-i linisti? Si oare tulburarea celor rai nu are un efect benefic asupra celor drepti? In lumea basmelor, aAmintirilor din copilarie exista fenomene neasezate, oarbe, instinctuale, care sint mereu dirijate, corijate, imbunate. Un mester bun, asemeni lui Creanga corectindu-si la infinit manuscrisele, intervine mereu sa corecteze erorile lumii. Harap Alb, de pilda, corijeaza cei cinci monstri. Fiecare nametenie in parte este la inceput "traitoare in rau", ca sa ne exprimam biblic. Din cauza lui Gerila "vintul gemea ca un nebun, copacii din padure se vaicareau, pietrele tipau, vreascurile tiuiau si chiar lemnele de pe foc pocneau de ger". Ochila vede vazute si nevazute, "copacii cu virful in jos, vitele cu picioarele in sus", dar vede si gurile cascate ale celor care il asculta, caci personajul e un karaghiozde iarmaroc valah. Privirea lui atotstrabatatoare nu duce insa la nimic, ramine o curiozitate si atit. Ceilalti sint mai inspaimintatori, chiar primejduiesc lumea: Flaminzila "minca brazdele de pe urma a douazeci si patru de pluguri"; Setila, alta aratare de om, dipsomanul absolut, "bause apa de pe douazeci si patru de iazuri si o girla, pe care umblau numai cinci sute de mori"; Pasari-Lati-Lungila vineaza, fireste, pasari, "le rasucea gitul cu ciuda si apoi le minca asa crude cu pene cu tot". Ciuda aceasta inexplicabila si incontrolabila a lui Pasarila ii caracterizeaza, de fapt, pe toti, vine de undeva din strafunduri (psihanalizabile, desigur, dar nu e treaba noastra) si e lipsita de noima. Cei cinci nu-si afla rostul in lume, actiunile lor sint anapoda, fara finalitate. Acesti ciudati si inciudati, aceste pocitanii,bizdiganii, aratari, dihanii, schimonosituri, onanii, namile (inventia lingvist