După zdruncinătura resimţită când avionul a dat de un gol de aer, odată ajuns pe pământ irakian preşedintele Traian Băsescu s-a gândit instantaneu la eroi.

Frecându-şi tâmplele şi ştergându-şi dosul genelor cu vârfurile degetelor, un fior de respect i s-a înfipt direct în inimă pentru militarii români căzuţi la datorie. A urmat un sughiţ fulgerător şi o expiraţie prelungă şi a apărut o lacrimă. În câteva minute, ochii i s-au înroşit şi umezit.

Gândul prezidenţial era solidar cu ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii români frământaţi sub soarele dogoritor al Irakului de grijile unui salariu micşorat pe sfert. Şi preşedintele simţea că Ministrul cel Mut şi Amiralul cel Sfios n-au destulă bărbăţie să vorbească trupeţilor, ca să îi conducă prin ambuscada crizei cu demnitate. Traian Băsescu a adunat în clipa aceea în el întreaga deznădejde a ratelor de plătit şi a nerecunoştinţei politicienilor faţă de munca militarilor în Bosnia, Kosovo, Afganistan şi Irak.

Lacrimile au izbucnit în şiroaie când preşedintele a conştientizat că poliţiştilor şi jandarmilor nu li s-au mai luat din sporuri, deşi era cât pe ce, fiindcă murmurul ordinii publice s-a auzit ca un dangăt că nu mai iese nimeni să asigure liniştea la mitingurile de protest.

Comandantul suprem era atât de apăsat că Armata plăteşte oalele sparte la dezmăţul bugetar, încât plânsul i-a mărit pupilele, după ce a citit transcriptul cuvântării lui Crin Antonescu, un iepure de contracandidat. Cum să nu suspine din toţi rărunchii preşedintele, când mai tânărul său confrate într-ale politicii, după ce a filozofat adânc despre pipiţe şi libertăţi atâţia ani în parlament, a furat nişa electorală favorită a lui, Armata, poliţia, serviciile, veteranii de război.

Fireşte că lacrimile prezidenţiale nu se mai opreau, deoarece un alt contracandidat, Mircea Geoană, clocea o re