Compania Rap Confectionary intenţionează să închirieze o a doua linie de fabricaţie de la fabrica de ciocolată Kraft din Braşov, pentru a dezvolta şi alte produse. Proprietarul companiei, Radu Popeia, a declarat că au fost finalizate deja discuţiile despre predarea primei linii de fabricaţie, cea pentru producţia bomboanelor de ciocolată Chokotoff şi a batoanelor Smash, în acelaşi timp fiind demarate discuţii pentru închirierea altor linii în vederea realizării unor produse sub marcă privată pentru diferiţi clienţi. În viitor, Popeia ar putea chiar să cumpere cele două linii de producţie.
Conducerea companiei a înmânat, la finele lunii trecute, preavizele primilor 134 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi. Acestora le va fi întrerupt contractul de muncă la sfârşitul lunii iunie, urmând ca restul de aproximativ 270 de angajaţi să fie disponibilizaţi la finele anului, când fabrica de la Braşov va fi închisă, iar producţia va fi mutată în Bulgaria. Compania Rap Confectionary intenţionează să închirieze o a doua linie de fabricaţie de la fabrica de ciocolată Kraft din Braşov, pentru a dezvolta şi alte produse. Proprietarul companiei, Radu Popeia, a declarat că au fost finalizate deja discuţiile despre predarea primei linii de fabricaţie, cea pentru producţia bomboanelor de ciocolată Chokotoff şi a batoanelor Smash, în acelaşi timp fiind demarate discuţii pentru închirierea altor linii în vederea realizării unor produse sub marcă privată pentru diferiţi clienţi. În viitor, Popeia ar putea chiar să cumpere cele două linii de producţie.
Conducerea companiei a înmânat, la finele lunii trecute, preavizele primilor 134 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi. Acestora le va fi întrerupt contractul de muncă la sfârşitul lunii iunie, urmând ca restul de aproximativ 270 de angajaţi să fie disponibilizaţi la finele anului, când fabrica de la Braşov va fi închisă, i