Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul Charles şi-a sărbătorit ziua de naştere în compania regizorului Peter Jackson

Publicat in Mediafax, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Prinţul Charles a suflat spre cele 64 de lumânări din tortul său aniversar, miercuri, în Noua Zeelandă, pe acordurile unui cântec al trupei The Beatles, în compania cineastului Peter Jackson, regizorului filmelor din francizele "Stăpânul inelelor" şi "The Hobbit".

Prinţul Charles şi soţia lui, Camilla, ducesa de Cornwall, au participat la o recepţie organizată în onoarea lor la sediul guvernului din Wellington, în prezenţa a 64 de persoane, născute toate pe data de 14 noiembrie, cu vârste cuprinse între 18 ani şi 101 ani.

Cu această ocazie, o fanfară militară a interpretat "When I'm Sixty-Four", o piesă celebră a piesei The Beatles, compusă de Paul McCartney.

Prinţul Charles şi Camilla au participat apoi la o degustare a unor preparate locale, printre care s-au numărat gogoşile cu scoici fripte şi pavlova, o prăjitură din bezea cu fructe roşii.

Cuplul princiar a vizitat apoi studiourile în care au fost produse efectele speciale pentru "Stăpânul Inelelor" şi "Hobbitul", deţinute de cineastul neozeelandez Peter Jackson, care a adaptat pentru marele ecran romanele scriitorului britanic J. R. R. Tolkien, unul dintre romancierii preferaţi ai prinţului Charles.

În aceste studiouri sunt turnate filmele din noua trilogie a lui Jackson, "The Hobbit", din care primul film - "Hobbitul - O călătorie neaşteptată" - va fi lansat în premieră mondială la Wellington, pe 28 noiembrie. Acest film va ajunge pe marile ecrane din România pe 14 decembrie.

"Nu puteţi să ştiţi cât sunt de fericit. Este cel mai frumos cadou aniversar care mi-a fost făcut de multă vreme încoace", a spus prinţul Charles.

Prinţul Charles şi Camilla se află într-un turneu în regiunea Asia-Pacific, organizat în cadrul seriei de evenimente care celebrează jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a. Noua Zeelandă, fostă colonie britanică, reprezintă ultima etapă di

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 41 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 25 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 42 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România. Angajări MASIVE în mai multe oraşe din ţară

Gandul acum 38 minute
Cel mai mare magazin de proximitate din Polonia a început să caute manageri români. Lanțul de supermarketuri Zabka intenționează să se extindă pe plan local prin o rețea de 200 de magazine de proximitate. Froo România caută un manager tehnic, confo

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°