Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Alina Pop face colecţie de instrumente muzicale exotice

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 mai 2009 ·

Are deja aproape zece asemenea instrumente pe care şi le-a adus sau le-a primit din toate colţurile lumii

Alina Pop a fost voluntar în cadrul Asociaţiei YMCA Baia Mare din 2001, în anul 2005 a devenit Preşedinte, iar din acest an este directorul asociaţiei. Lucrează cu tinerii şi spune că de mică şi-a dorit să devină profesoară de fizică-chimie. „Am avut modelul mamei mele care spre norocul meu nu mi-a impus niciodată o direcţie”, spune Alina.

A călătorit foarte mult

Din 1998, Alina a ieşit în fiecare an cel puţin o dată din ţară. A profitat de fiecare călătorie ca să-şi achiziţioneze câte un obiect specific pentru ţara vizitată. „Pentru că am făcut şi o şcoală de muzică, am în mine şi microbul artistic, aşa că m-am gândit ca în loc de suveniruri să-mi încânt privirea şi auzul cu instrumente muzicale şi măşti”, povesteşte tânăra. Din 2007, este membru al Coralei „Euroart” din cadrul Fundaţiei Culturale Euroart.

Colecţie de măşti

Are cel puţin 10 măşti adunate tot aşa de prin toată lumea. Are măşti de amerindieni, măşti africane, hinduse şi europene.

Pentru că nu a reuşit încă să adune câte ar vrea, nu le-a creat un loc special în casă. „Le-am pus pe un perete, dar mai am câteva exemplare aztece, dar care sunt foarte grele nu le pot atârna”, subliniază colecţionara. Dacă ar fi să estimeze tot ce a adunat, colecţi ajunge cam la 500 de euro. „Nu este o valoare mare în bani, dar pentru mine contează enorm. Le-am adus din călătorii pentru sufletul meu, şi sunt inestimabile. Nu sunt kitsch-uri şi nu are toată lumea aşa ceva”, punctează Alina Pop.

Are instrumente aduse din America, Europa şi Africa de Nord

Colecţia Alinei cuprinde în majoritate instrumente de percuţie, pentru că i-au plăcut în mod deosebit şi „aşa s-a nimerit”, confecţionate şi pictate manual de băştinaşi. Are „bongos”

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 45 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 20 minute
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°