Ministerul Educatiei Nationale a trimis Inspectoratului Scolar Judetean Iasi doar 1,272 miliarde lei pentru achitarea burselor pe luna octombrie. Din aceste fonduri, ISJ Iasi trebuie sa acorde bursele elevilor moldoveni, iar pentru elevii romani mai ramin doar 900 milioane de lei, bani care nu ajung pentru achitarea burselor pentru toti elevii din judet. "MEN nu a stabilit un plafon pentru cuantumul burselor elevilor. In Consiliul de Administratie al inspectoratului am hotarit cuantumul burselor luind in considerare si inflatia. De aceea, fata de anul trecut, am marit bursele cu 25.000-50.000 de lei", a declarat Camelia Gavrila, inspector scolar general al ISJ Iasi. Aceasta a mai precizat ca, din cauza fondurilor insuficiente primite de la MEN, exista doua variante: scaderea numarului de bursieri si bursele sa se acorde la nivelul actual sau micsorarea burselor astfel incit toti bursieri sa poata fi platiti. "Cred ca vom alege a doua varianta. Chiar daca bursele vor fi mai mici, toti elevii care au depus dosare si le-au fost acceptate vor primi burse", a mai spus Camelia Gavrila. In prezent, ISJ Iasi acorda trei tipuri de burse, cuantumul acestora fiind cuprins intre 100.000 de lei si 175.000 de lei.
Bursele de merit, de 125.000 de lei, sint in numar de 117 si se acorda numai la liceu si scoli profesionale elevilor care au media generala peste 9,50 si 10 la purtare. Bursele de studiu, acordate tot numai la licee, scoli profesionale si scoli de ucenici, sint in numar de 343 si au un cuantum de 100.000 de lei. De asemenea, la liceele, scolile profesionale si de ucenici din Iasi se vor mai acorda anul acesta si 955 de burse sociale, a cite 175.000 de lei. Pentru elevii din scolile generale care pot primi numai burse sociale (de 125.000 de lei), au fost aprobate 3.829 de dosare. Precizam ca bursele sociale se primesc in fiecare luna a anului, iar cele de stu