Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica românească pare deconectată de la preocupările lumii

Publicat in Adevarul, duminică 27 octombrie 2013 ·

Liderii politici de la Bucureşti camuflează adesea adevăratele probleme îngropându-le într-o vorbărie fără sens. Întrunirea Consiliului European a fost privită de la Bucureşti exclusiv din perspectiva rivalităţii dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu. Fiecare dintre cei doi lideri au căutat să-şi minimalizeze rivalul şi să argumenteze dreptul la prioritate.

Dar la fel ca în celelalte dăţi, politica românească cu micile ei priorităţi pare complet deconectată de la realitatea lumii. Nimic din ce se discută public la Bucureşti nu are vreo legătură cu adevăratele preocupări de la Bruxelles şi, invers, ce se discută la Bruxelles pare să nu atingă lumea de la Bucureşti.

Aşa cum era de prevăzut după reacţiile publice de la Berlin şi Paris privitoare la spionajul NSA, debutul Consiliului European a fost marcat de această problemă, care a prilejuit o declaraţie asumată formal de toţi cei 28 de şefi de stat şi de guvern prezenţi la reuniune. La finele concluziilor primei zile a Consiliului a fost inserat un text în care se arată că deşi ”culegerea de informaţii este un element vital al luptei împotriva terorismului”, totuşi ”lipsa încrederii ar putea prejudicia cooperarea necesară în acest domeniu”. În ciuda iritării vădite a Berlinului şi Parisului care au temeiuri să creadă că au fost spionate de NSA, textul declaraţiei rămâne extrem de prevenitor cu partenerii americani. Se poate de asemenea remarca că Angela Merkel şi François Holande nu au fost susţinuţi de ceilalţi lideri politici care au luat distanţă faţă de intenţiile franco-germane. În penultimul paragraf se arată că ”Şefii de stat şi de guvern au luat notă de intenţia Franţei şi Germaniei de a angaja discuţii bilaterale cu Statele Unite în scopul de a încheia până la sfârşitul acestui an un acord asupra relaţiilor lor reciproce în acest domeniu (al informaţiilor). Ei au luat notă de asemenea că or

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 34 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Cutremur la Rapid! Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Daniel Niculae, președintele de la Rapid, va fi urmărit penal în cazul materialelor pirotehnice care a cutremurat fotbalul românesc în martie.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Un băiețel de 6 ani din Gorj, scos ilegal din țară și dus în Germania. Părinții, bănuiți că l-au vândut pentru câteva sute de lei

HotNews acum 17 minute
Este anchetă în județul Gorj, după ce un băiețel de șase ani a fost scos din țară cu o procură falsă și dus în Germania. Potrivit unor surse citate de News.ro, părinții sunt bănuiți că l-au vândut pe micuț pentru o sumă de câteva sute de lei. Copilu

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°