Exerciţiu de suferinţă
Un scurt interviu cu Mira Nedelciu, soţia regretatului Mircea Nedelciu, publică, în VATRA 12/2000, Sorin Preda. Cu o lună înainte, în noiembrie trecut, prozatorul ar fi împlinit 50 de ani. Nu i-a apucat. Mira Nedelciu îşi aduce aminte că, în ziua nunţii, Mircea i-a spus: "Vei fi o văduvă tînără. Eu n-am să apuc 50 de ani." De unde ştia el asta? Romanul postum şi neîncheiat Zodia scafandrului (Editura Compania, 2000) a fost scris (povesteşte soţia scriitorului) în condiţii ciudate: de fiecare dată cînd se aşeza la masă, cu gînd să compună o nouă pagină, Mircea suferea atacuri febrile. De prin 1988. Mai tîrziu, cînd era deja bolnav, starea i se înrăutăţea brusc de cîte ori lucra la Zodia scafandrului: avea senzaţii de vomă sau de leşin, făcea complicaţii subite. Într-un interviu a spus: "Nu o să termin niciodată cartea, pentru că simt că o să mi se termine viaţa împreună cu ea". Romanul începe cu aceste cuvinte: "Încuie uşa. Traversează holul. Pătrunde în liftul fără lumină. Bîjbîie după butonul parterului. O smucitură brutală. Coborîrea în întuneric induce spaima. Acesta este un roman de profunzime. Cel puţin partea aceasta, destul de voluminoasă, este scrisă sub o mare presiune, este scrisă sub ape. Desigur, cînd veţi citi, dumneavoastră veţi fi în aer, la suprafaţă adică. Din acest motiv, între noi sînt posibile neînţelegeri, distorsiuni, efecte de refracţie, carenţe grave de comunicare. Comoditatea v-ar putea determina să abandonaţi această carte. Eu însă, mereu convins că la capătul celălalt al saulei se află un om, continuu să scriu. Măcar din curiozitate, acel om ipotetic este capabil să mă salveze". Tema, poate, a romanului e sugerată de cuvintele subliniate de Cronicar. Şi, acum, vine Mira Nedelciu şi ne spune care au fost ultimele cuvinte ale lui Mircea Nedelciu, în clipa sfîrşitului: "Mă scufund. Cad în gol. A
