Cunoaşterea zace în noi, la fel cum planta zace în sămânţă. Trebuie doar s-o răsădim pentru a se dezvolta. Ne aflăm pe corabia vieţii, navigând pe valurile existenţei sau ne aflăm pe corabia existenţei, navigând pe valurile vieţii. Amandouă sună bine! Totuşi, mai corectă este prima variantă, căci viaţa o ducem pe Pământ, iar existenţa în Univers. Corabia este ca un punct pe oceanele planetei, aşa cum planeta este cât un punct în Univers. Viaţa materială pe Terra este finită, iar existenţa spiritului este eternă în Univers.
La data de 2 august 2009 am scris în Jurnalul de Duminică un articol cu titlul "Universul, ca o singură celulă". Acest articol a stârnit discuţii, fapt care mă obligă să aduc amănunte care să justifice afirmaţiile pe care le-am făcut în acele rânduri.
Există Dumnezeu, dar poate să spună cineva cum arată? Credem în El pentru că vedem efectele existenţei sale, a acestei puteri nevăzute. Dar nimeni nu poate afirma că a descoperit sub ce formă există. Din această cauză unii îl numesc Dumnezeu, alţii Allah... Dacă ar fi vizibil, toţi i-am da acelaşi nume. Dar aşa, fiecare comunitate religioasă îl simte şi-l numeşte altfel, închipuindu-l diferit.
În general, necunoaşterea nu înseamnă inexistenţă. Creatorul a făurit omul după chipul şi înfăţişarea sa. Asta nu înseamnă că are chipul ca al nostru, cu ochi, nas, gură, ci din punct de vedere al concepţiei. Suntem cu toţii la fel, totuşi diferiţi. Suntem clădiţi fizic din aceleaşi elemente, cu diferite combinaţii genetice specifice speciei, însă pe diferite trepte spirituale, animaţi de spirite diferite. Tot ceea ce formează corpul uman se regăseşte înscris în orice părticică a lui, în compoziţia ADN-ului. Deci programul existenţei umane se găseşte înscris în cele mai mici detalii într-o unitate a sa, sau mai precis în orice unitate a sa. Dacă la jumatatea secolului al XX-lea
