Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii câştigă mai bine la stat decât la cabinetele particulare

Publicat in Adevarul, luni 31 mai 2010 ·

Mulţi medici din Spitalul Judeţean îşi completează veniturile prin consultaţii la cabinetele private. Când vine vorba de cabinetele private, veniturile declarate de medici sunt modeste în comparaţie cu ceea ce câştigă în unităţile de stat.

Teoretic, câştigul salarial în sectorul privat ar trebui să fie mai ridicat decât cel din activitatea publică.

În domeniul medical, cu atât mai mult ar trebui să fie valabilă această teorie, întrucât se foloseşte deseori explicaţia că salariile medicilor din spitale sunt atât de mici încât mulţi merg după program să câştige mai bine la cabinetele private. Situaţia este însă contrazisă în anumite cazuri.

De trei ori mai bine la stat

Un exemplu elocvent este şi cel al managerului Spitalului de Urgenţă „Sf. Pantelimon" din Focşani, medicul Nicolae Moise. Potrivit declaraţiei sale de avere, acesta a câştigat anul trecut din salariul de la spital suma de 86.909 lei (în medie, aproximativ 7.200 de lei/lună), în vreme ce la clinica sa privată a declarat un venit net de 30.000 de lei (2.500 lei/lună).

Adică de aproape trei ori mai puţin. Nicolae Moise nu a părut foarte încântat să stea de vorbă cu noi pe această temă. „Mai mult decât scrie în declaraţia de avere nu am ce să comentez. E opţiunea fiecăruia de a munci şi la stat, şi la privat, atâta vreme cât legislaţia permite acest lucru", a fost pledoaria managerului celui mai mare spital din judeţ.

Nicolae Moise nu este singurul medic din spital care câştigă mai mulţi bani de la stat decât de la clinica privată. Spre exemplu, dr. Costică Bâra, şeful secţiei de chirurgie şi ortopedie infantilă, a încasat în 2009 de la spital un salariu de 71.123 de lei, iar de la cabinetul particular 35.000 de lei.

O situaţie asemănătoare o întâlnim şi în cazul medicului Viorel Iancu, şeful secţiei de cardiologie, al cărui salariu a fost de 50 000 de lei, iar venitu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 8 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 9 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

ZF. Acţiunile Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Mediafax acum 5 ore
Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunţă Ziarul Financiar.

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 5 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 6 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 7 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 9 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Adrian Oianu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Adrian Oianu, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/28°