Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O gură de aer pentru cei aflaţi în prag de faliment

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 iulie 2010 ·

Suma minimă pentru care un creditor poate solicita insolvenţa unei firme va fi majorată, iar numărul zilelor de restanţă va fi extins de la 30 la 90. Sursa: EVZ

După ce în ultimul an sumele datorate băncilor de către firmele intrate în insolvenţă s-au triplat, depăşind un miliard de lei la sfârşitul lunii mai, bancherii propun modificarea Legii insolvenţei, anunţă revista "Capital". Mai exact, aceştia vor ca suma minimă pentru care un creditor poate cere insolvenţa debitorului să fie majorată de la 30.000 de lei la 45.000 de lei.

Totodată, numărul zilelor de restanţă urmează să fie extins de la 30 la 90 de zile. Anunţul a fost făcut săptămâna trecută, de preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.

Fără bani în conturi

Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, datoriile către bănci ale firmelor intrate în insolvenţă au crescut în 12 luni de la 357 milioane de lei la 1.195 milioane de lei, la finele lunii mai 2010. Restanţele sunt ceva mai mici, de 800 milioane de lei. Aceasta este situaţia înregistrată în cazul rambursării creditelor de peste 20.000 de lei, restanţele la plata împrumuturilor mai mici nefiind raportate.

În ceea ce priveşte numărul firmelor cu credite mari care au intrat în insolvenţă, acesta a crescut cu 40%, până la 731 de societăţi. Cifrele arată astfel că, în ultima perioadă, au intrat în insolvenţă firmele care s-au împrumutat semnificativ de la instituţiile finanţatoare.

Bancherii au susţinut în mai multe rânduri că firmele intră în insolvenţă pentru a se eschiva de la plata împrumuturilor. Totuşi, unele firme s-au confruntat cu mari dificultăţi.

Problemele din economie sunt indicate şi de creşterea numărului de instrumente de plată (bilete la ordin, cecuri, cambii) a căror plată a fost refuzată de bănci.

212 firme

care au cred

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum 49 minute
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum o ora
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°