Doi agenți de poliție prinși în flagrant anul trecut în timp ce luau mită au fost achitați, marţi, la Curtea de Apel Alba Iulia. Deși, inițial, Gheorghe Cornel Borla și Vasile Marius Șăulean au fost condamnați de Tribunalul Alba la 6 luni de închisoare, aceștia au reușit să obțină, în recurs, achitarea.
Sentința Curții de Apel Alba Iulia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cei doi agenţi de poliţie prinşi în flagrant luând mită, în septembrie anul trecut au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare de Tribunalul Alba. Marius Şăulean, agent principal în cadrul Poliţiei Cugir şi agentul şef Cornel Borla de la Postul de Poliţie Săliştea au primit 6 luni de închisoare cu suspendare.
Poliţiştii au fost judecaţi în stare de libertate, după ce instanţa a apreciat că aceştia nu reprezintă un pericol public. Judecătorii Tribunalului Alba au opinat că, din transcrierile înregistrărilor ambientale, dar şi din declaraţiile inculpatului şi ale investigatorului sub acoperire nu rezultă cu certitudine că Marius Şăulean ar fi solicitat o sumă de bani de la investigator, în schimbul aplicării unor sancţiuni mai uşoare. De exemplu, din transcrierile înregistrărilor rezulta că discuţia despre bani s-a purtat între investigator şi colegul inculpatului, Cornel Borla, asupra căruia a fost găsită suma de 100 de lei. Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și a dispus achitarea acestora.
Puteţi revedea filmul flagrantului aici.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=93676
Doi agenți de poliție prinși în flagrant anul trecut în timp ce luau mită au fost achitați, marţi, la Curtea de Apel Alba Iulia. Deși, inițial, Gheorghe Cornel Borla și Vasile Marius Șăulean au fost condamnați de Tribunalul Alba la 6 luni de închisoare, aceștia au reușit să obțină, în recu