Google îşi înnoieşte serviciul Drive. După o actualizare a aplicaţiei de Android, acum vine şi cu o funcţie pentru web. Google oferă posibilitatea previzualizării a 30 de tipuri de fişiere fără a fi necesară descărcarea lor.
Actualizarea vine treptat, pe parcursul următoarelor zile, dar ar trebui să îmbunătăţească experienţa de folosire de către utilizatori, scrie The Next Web. Aplicaţia Google Drive pentru Android a primit suport pentru video streaming care permite vizionarea imediată a videoclipurilor stocate online.
Noul mod de vizualizare este disponibil în versiunea web a serviciului Google Drive şi suportul este asigurat pentru 30 tipuri de fişiere diferite. Aici sunt incluse mai multe, fie că e vorba de foto şi video, fie că e vorba de documente de tip .pdf sau .ppt (prezentări PowerPoint). În partea dreaptă a acestui modul de vizualizare sunt disponibile şi funcţii de partajare, descărcare sau deschidere spre editare. Pentru imagini este disponibilă funcţia de zoom.
Lista completă a tipurilor de fişiere suportate: Formate foto (.JPEG, .PNG, .GIF, .TIFF, .BMP) Formate video (WebM, .MPEG4, .3GPP, .MOV, .AVI, .MPEGPS, .WMV, .FLV) Texte simple (.TXT) Cod web (.CSS, .HTML, .PHP, .C, .CPP, .H, .HPP, .JS) Microsoft Word (.DOC and .DOCX) Microsoft Excel (.XLS and .XLSX)Microsoft PowerPoint (.PPT and .PPTX) Adobe Portable Document Format (.PDF) Apple Pages (.PAGES) Adobe Illustrator (.AI) Adobe Photoshop (.PSD) Tagged Image File Format (.TIFF) Autodesk AutoCad (.DXF) Scalable Vector Graphics (.SVG) PostScript (.EPS, .PS) TrueType (.TTF) XML Paper Specification (.XPS) Arhive (.ZIP and .RAR)