FESTIVALUL filmului hispanic desfăşurat în Bucureşti între 9 şi 15 octombrie cu concursul Institutului Cervantes a putut oferi cinefililor o galerie remarcabilă de regizori spanioli, Patricia Fereira, Félix Viscaret, Iciar Bollain, Achero Mañas, Rafa Cortés, Juan Carlos Falcón, Jaime Rosales. O parte din filmele lor se adresează chiar şi numai prin aluzie la o traumă care nu s-a dizolvat, aceea a războiului civil din Spania. La Caja, filmul lui Juan Carlos Falcón, mi s-a părut unul dintre cele mai bune din acest festival, un film care scoate din a sa boîte á surprise, personaje cu un relief acquafortist, unde acidul lucrează în permanenţă sub ochii cititorului adâncindu-le coroziv trăsăturile. Undeva în Insulele Canare în anii '60 păstrând încă ecourile tragediei războiului civil, una din personalităţile locale, inspectorul comercial Lucio Falcon, cea mai detestată persoană de pe insulă, moare pe neaşteptate. înmormântarea sa cade în sarcina femeilor din vecinătate, Isabel (Elvira Minguez), Beningna (Antonia San Juan), Leonora (Mari Carmen Sanchez), Doña Josefa (Maria Galiana) pentru că văduva, Eloisa (Agelina Molina), este incapabilă să o ducă la bun sfârşit. Defunctul a acumulat întreaga ură a micii comunităţi pe care a terorizat-o astfel încât funerariile sale constituie prilejul unic al unei răzbunări. în comunităţile tradiţionale, prin excelenţă conservatoare, moartea este administrată ritual de femei, ele spală mortul, ele îl dezbracă şi îl îmbracă, ele îl bocesc, ele pregătesc pomana etc. Astfel că Lucio Falcon intră acum pe mâna lor, pe mâna acestor femei care-l urăsc cu fervoare, Isabelei i-a făcut un copil şi nu este niciun dubiu întrucât acesta poartă pe umăr semnul din naştere al defunctului, pe Benigna care profesează cea mai veche meserie din lume, defunctul a vizitat-o cu câteva ore înaite de a muri, unul ditre membrii familiei, Pedro, a fost arun