Cu ce ochi si cu ce sentimente parcurgem publicistica de la inceputul anilor '90, aceea proaspat eliberata de haturile cenzurii si lovind, cu furie idealista sau oportunista, in gardurile imprejmuitoare? Perceptia generala este ca perioada respectiva si presa care o exprima fidel respirau precipitat si gandeau necritic; ca judecata calma si comentariul echilibrat, nuantat s-au impus mai tarziu. E firesc sa fie asa. Venite dupa atatia ani de supunere fortata la comandamentele oficiale, primele exercitii de libertate nu puteau fi decat imperfecte, patetice, induiosatoare prin doza consistenta de naivitate.

Macar pentru cititorii mai tineri, insa, recursul la o istorie apropiata merita facut, din simplul motiv ca aproape tot ceea ce se intampla in prezent isi are radacinile in intervalul imediat postrevolutionar: acele sase luni hotaratoare (ianuarie-iunie 1990) in care s-a petrecut si s-a decis totul. Densitatea evenimentelor pe unitatea de timp apare, si astazi, ca frapanta. Judecata sumara si lichidarea cuplului Ceausescu, constituirea si impunerea Frontului Salvarii Nationale, statuarea noilor principii (pluripartitism, libertate de opinie, expresie, asociere), articularea partidelor istorice si decizia FSN de a se prezenta in alegeri, mitingul din ianuarie si prima venire a minerilor in Capitala, evenimentele de la Targu-Mures si legitimarea Serviciului Roman de Informatii, Piata Universitatii si grevele pentru aflarea adevarului despre Revolutie, alegerile din 20 mai, cu victoria zdrobitoare a F.S.N., si mineriada din 14-15 iunie: dupa toate aceste episoade, derulate rapid, inlantuite convulsiv, viata noastra a intrat intr-o anumita albie si si-a reglat debitul in functie de ea. O lunga perioada de acalmie, scuturata periodic, dar neesential, de alte evenimente (caderea guvernului Roman) si alte alegeri (cele din 1992), avea sa se intinda pana spre