Mărturisesc din capul locului că titlul sub care se aşază masa rotundă organizată cu ocazia prezenţei lui Norman Manea la Bucureşti, în cadrul Tîrgului Gaudeamus, m-a contrariat. Dar sînt gata să admit că o denumire adecvată trebuia să fie cuprinzătoare, incitantă şi oarecum enigmatică. Fiindcă nimic nu întărîtă, nu antrenează mai mult la o dezbatere decît ceva tainic ori imprecis. În ce mă priveşte, înţeleg „obsesia incertitudinii“ ca trimitere spre o viziune a lumii axată pe interogaţie, ca o exigenţă de a chestiona lucrurile considerate drept sigure, invulnerabile sau incoruptibile, scoţînd la iveală fragilitatea, ori efemeritatea ori zădărnicia lor. O înţeleg ca un efort de a refuza clişeul, de a denunţa stereotipia, gîndirea leneşă, hrănită de mituri şi prejudecăţi, atît în discursul cotidian, cît şi în discursul înţelepţilor (care cînd o fac boacănă sînt mult mai primejdioşi decît oamenii de rînd). Şi cu toate astea, sintagma menţionată transmite o ambiguitate, care tulbură imaginea scriitorului. El trăieşte desigur printre şi cu incertitudini, ca toată lumea, în acelaşi timp însă, ca toţi marii intelectuali pe care-i admirăm şi pe care îi explorăm cu speranţa de a vedea, cu ajutorul lor, mai adînc şi mai departe, Norman Manea este posesorul unor certitudini trainice. Agnostic în chestiunile religioase, el nu e deloc agnostic în cele laice şi cetăţeneşti, cînd e vorba de democraţie, libertate, pluralism, respectul minorităţilor, combaterea extremismelor de dreapta, ca şi de stînga, obiectivele educării tinerilor, moralitatea scrisului, idealul unei vieţi rezonabile. Atît prin ceea ce refuză, cît şi prin ceea ce afirmă, Manea este nu numai un romancier apreciat şi un eseist remarcabil, ci şi una dintre vocile autorizate ale culturii euro-atlantice de azi, un spirit de autentică alonjă intelectuală şi anvergură moral-filozofică. Ca şi alte cărţi ale scriit