Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Majorarea capitalului social al Hidromecanica a fost anulată de ICCJ

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 21 noiembrie 2011 ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins recursul formulat de compania Hidromecanica Braşov împotriva unei decizii a Tribunalului Braşov de anul trecut care anula decizia administratorilor acestei societăţi de a majora capitalul social cu 1,586 milioane de lei. Decizia amintită a fost luată de către Consiliul de Administraţie în noiembrie 2007, dar a fost atacată de SIF Transilvania, care şi-a văzut redusă astfel participaţia la capitalul social al companiei de la 45% la doar 36%. Decizia ICCJ este irevocabilă, astfel încât societatea va trebui să reducă capitalul social de la 8,067 milioane de lei la 6,471 milioane de lei. În urma majorării de capital, Rodica Gârbacea a ajuns să deţină 37,79% din acţiunile societăţii braşovene, SIF Transilvania 36,26%, Lucian Nicolae Gârbacea şi Teodor Ştefan Gârbacea câte 11,33%.

Alţi acţionari persoane fizice deţineau 3,26%. În urma reducerii capitalului social, familia Gârbacea îşi va reduce cota de acţiuni la 50,96%, iar SIF Transilvania va reveni la cota iniţială, de 45,21% din titlurile producătorului braşovean de turbine.

În insolvenţă

Creditorii Hidromecanica au aprobat la finele lunii trecute planul de reorganizare a activităţii propus de creditoarea Andrada Costina Fliundra. Potrivit planului de reorganizare, prezentat pe site-ul Casei de Insolvenţă Transilvania, totalul sumelor care ar urma să fie distribuite creditorilor în cei trei ani ai planului de reorganizare este de 65,345 milioane de lei, din care 53,525 sunt doar creanţe garantate, compania având active valorificabile de 67 de milioane de lei. Cifra de afaceri a societăţii braşovene Hidromecanica SA, companie aflată în stare de insolvenţă, a crescut cu 5% în primele nouă luni ale acestui an, de la 4,524 milioane de lei la 4,731 milioane de lei, dar pierderile societăţii au avansat de 2,5 ori, de la 1,082 milioane de lei la 2,782 mi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 3 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 34 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum 30 minute
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 4 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 14 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°