Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caravana tradiţiilor rrome poposeşte trei luni la Iaşi

Publicat in Adevarul, vineri 6 mai 2011 ·

Ieşenii sunt aşteptaţi în acest final de săptămână să intre în pielea meşteşugarilor rromi la atelierul itinerant de pe bulevardul Independenţei. În fiecare zi, aceştia vor putea încerca pe cont propriu, sub atenta supraveghere a „specialiştilor“ să realizeze coşuri din nuiele, să sculpteze linguri sau să-şi confecţioneze bijuterii.

În cortul amplasat pe Bulevardul Independenţei nr. 166 ieşenii pot vedea care sunt îndeletnicirile tradiţionale ale meşteşugarilor rromi. Veniţi din toată ţara, „meşteşukarii“ vor arăta doritorilor cum se lucrează, cum se cântă şi cum se trăieşte în lumea căldărarilor şi a fustelor viu colorate.

Teatru şi proiecţii de film

Evenimentele din acest final de săptămână vor începe astăzi, de la ora 20.00 cu un concert inedit.

„Vom dansa şi vom cânta împreună cu trupa Fusion Music, formată dintr-o diversitate de personalităţi muzicale pline de spontaneitate şi o voce excepţională, reunite sub spiritul rock-jazzist. De-a lungul timpului trupa Fusion Music a fost invitată să cânte în deschiderea celor de la Urma, Kumm, Cargo şi, mai recent, alături de Berti Barbera“, spune Lavinia Olău, reprezentantul companiei care susţine proiectul. Sâmbătă, ieşenii care vor vizita atelierul itinerant vor putea viziona filmul „Cocoşatul de la Notre Dame“.

„Îi invităm pe participanţi să facă cunoştinţă cu Quasimodo, cocoşatul respins de toţi oamenii din Paris din cauză că ar fi cel mai urât om văzut vreodată. Adoptat de oamenii bisericii şi însărcinat cu trasul clopotelor, Quasimodo vede din clopotniţa catedralei tot Parisul. Într-o bună zi el o remarcă pe frumoasa Esmeralda, o dansatoare de etnie rromă, de care se îndrăgosteşte subit. Între ei se leagă o prietenie care va atrage dezaprobarea oamenilor cu prejudecăţi“, explică Lavinia Olău. Proiecţia de film va avea loc mâine, de la ora 19.00.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 5 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 4 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°