Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O fetiţă de un an a murit strangulată cu şnurul de la suzetă

Publicat in Gandul, luni 25 februarie 2013 ·

O fetiţă în vârstă de un an dintr-o localitate suceveană a murit strangulată cu şnurul de la suzetă, ea fiind dusă la spital în stop cardio-respirator, iar Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava au declanşat anchete în acest caz.

Fetiţa, din comuna Bogdăneşti, provine dintr-o familie care mai are trei copii, cel mai mic în vârstă o lună.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în urmă cu o zi fetiţa a fost culcată de către mama sa în pătuţ, copilul având la gât suzeta prinsă cu un şnur.

După aproximativ un sfert de oră, femeia a revenit în cameră şi a văzut-o pe fată agăţată de pat cu şnurul de la suzetă, anunţând Ambulanţa.

Fetiţa a fost transportat la Spitalul Fălticeni, unde medicii au încercat fără succes să o resusciteze, fiind declarat decesul.

Epureanu a menţionat că în acest caz poliţiştii au deschis un dosar pentru moarte suspectă şi aşteaptă concluziile raportului medico-legal privind cauza morţii.

Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava s-a sesizat în acest caz, iar un echipaj al serviciului de urgenţă a mers la familia respectivă, care mai are trei copii.

Margareta Isăilă, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, a declarat, la rândul său, că în acest caz a fost vorba despre "un accident nefericit".

"Mama alăpta copilul cel mic, iar tătăl repara televizorul. Fetiţa s-a întors după o jucărie din pat şi s-a strangulat cu lănţişorul de la suzetă", a mai spus Isăilă, care a menţionat că nu s-a constatat că ar fi "o situaţie de risc" în această familie.

O fetiţă în vârstă de un an dintr-o localitate suceveană a murit strangulată cu şnurul de la suzetă, ea fiind dusă la spital în stop cardio-respirator, iar Poliţia şi Dire

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Berlinul acuză Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" şi promite "consecinţe"

News.ro acum o ora
Berlinul a acuzat vineri hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" împotriva membrilor Partidului Social-Democrat din Germania şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. "Astăzi putem spune făr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 4 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 52 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 19 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°