Una dintre opririle ambalajului în drumul său spre reciclare este la centrul de sortare. Reporterii romanialibera.ro au mers într-un astfel de centru, lângă Bucureşti, pentru a urmări întregul proces.

Crearea unui centru de sortare a fost necesară în primul rând pentru că românii, deşi sortează cantităţi din ce în ce mai mari de hârtie, sticlă, plastic (deşeuri reciclabile), mai aruncă şi gunoi menajer în containerele destinate colectării selective. Pe altă parte, unii dintre noi aruncă în sacii cu gunoi menajer chiar şi produse care pot fi reciclate. Astfel, produsele trebuie sortate: ce este şi ce nu este reciclabil.

Centrul de sortare din localitatea Ciocăneşti, aflat la 40 de minute de mers cu maşina, pare a fi un cimitir de ambalaje. Ascunsă după mormane de gunoaie, în hala pe două nivele lucrează 32 de persoane, pentru acestea fiind una dintre puţinele alternative de lucru în zonă.

„Şi eu acasă fac la fel”, spune nea’ Fănel, de vreo 45 de ani, care lucrează aici de şase luni. Nu prea are mult timp de stat la vorbă, dar spune că este mulţumit că are o slujbă. Înainte să apară centrul, mulţi dintre consăteni lucrau prin alte părţi cu ziua.

Proprietarul centrului este Marius Marinoff, unul dintre cei care scot bani din gunoaie. „Aici ajung deşeurile colectate selectiv de bucureşteni în cele trei tipuri de clopote (containere – n.r.): galbene, verzi şi albastre. Sunt înlăturate manual deşeurile care nu ar fi trebuit să ajungă în clopote, iar cele care merg la reciclare sunt făcute baloţi”, spune Marinoff.

Maşina unei firme de salubrizare intră pe poarta centrului cu deşeurile care odată ajunse aici sunt revalorificate. Plasticul, hârtia, cartonul, toate au un preţ – mai ales pentru Marius Marinoff.

„O tonă depozitată în rampă, în România, costă în medie 12 euro, pe când în Vest preţul ajunge la 150 de eu