Cea mai puternică organizaţie a furnizorilor de piese pentru industria auto, CLEPA, a solicitat autorităţilor europene garantarea unui împrumut de trei miliarde de euro. La sfârşitul lunii iulie, oficialii CLEPA (Asociaţia Europeană a Furnizorilor de Componente Auto) au anunţat că sunt nevoiţi să ceară autorităţilor comunitare garantarea unui împrumut de minimum trei miliarde de euro pentru a susţine sectorul pe care îl reprezintă în faţa crizei fără precedent prin care
Cea mai puternică organizaţie a furnizorilor de piese pentru industria auto, CLEPA, a solicitat autorităţilor europene garantarea unui împrumut de trei miliarde de euro.
La sfârşitul lunii iulie, oficialii CLEPA (Asociaţia Europeană a Furnizorilor de Componente Auto) au anunţat că sunt nevoiţi să ceară autorităţilor comunitare garantarea unui împrumut de minimum trei miliarde de euro pentru a susţine sectorul pe care îl reprezintă în faţa crizei fără precedent prin care trece. „Numai statele membre ne mai pot ajuta. Vrem o soluţie pan-europeană pentru a stăvili falimentele membrilor noştri“, a declarat Wolfgang Lange, purtătorul de cuvânt al CLEPA.
Conform acestuia, situaţia celor peste 3.000 de companii membre ale asociaţiei se agravează pe măsură ce uzinele producătoare de autovehicule îşi reduc producţia. Mai mult chiar, întreruperea anuală a producţiei pe perioada concediilor din luna august va da o nouă lovitură componentiştilor, care şi aşa se aflau pe marginea prăpastiei. Lange a menţionat că deja s-au înregistrat circa 200 de falimente ale unor furnizori mai mari sau mai mici, din totalul de 5.000 existenţi la nivel european, iar până la sfârşitul anului, este de aşteptat ca trei din zece companii să treacă p rin mari dificultăţi financiare şi una din zece să intre chiar în procedură de insolvenţă. Directorul executiv al CLEPA, Lars Holmqvist, a solicitat şi crearea unui