Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ameninţat cu cuţitul, pe motiv că l-a reclamat pe vecinul său la poliţie că s-a urcat băut la volan

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 3 iulie 2013 ·

Un bărbat din comuna Bosanci a reclamat la poliţie că este ameninţat cu cuţitul de către vecinul său în vârstă de 74 de ani, care îi reproşează că l-a reclamat la poliţie, cu o zi în urmă, că s-a urcat băut la volan, motiv pentru care s-a şi ales cu dosar penal.

Victima, Mihai P., în vârstă de 59 de ani, a sunat la poliţie luni după-amiază, în jurul orei 16.30, precizând că s-a baricadat în maşină din cauza vecinului său, Emilian D., care îl ameninţă cu un cuţit.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au identificat pe Mihai P., în autoturismul său, iar în apropiere l-au găsit pe Emilian D., care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma controlului corporal efectuat de către poliţişti, asupra bărbatului în vârstă de 74 de ani a fost găsit un cuţit, motiv pentru care Emilian D. s-a ales cu dosar pentru port fără drept al cuţitului în locuri publice şi ameninţare.

El a recunoscut că s-a supărat pe vecinul său, după ce, cu o zi în urmă, respectivul l-ar fi reclamat la poliţie că s-a răsturnat cu maşina pe drumul comunal spre satul Securiceni, comuna Udeşti, şi că s-a urcat băut la volan.

În urma apelului primit la 112, poliţiştii s-au dus la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă. Emilian D. era în stare avansată de ebrietate şi nu a putut fi nici măcar testat cu alcooltestul, fiind dus la spital pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un bărbat din comuna Bosanci a reclamat la poliţie că este ameninţat cu cuţitul de către vecinul său în vârstă de 74 de ani, care îi reproşează că l-a reclamat la poliţie, cu o zi în urmă, că s-a urcat băut la volan, motiv pentru care s-a şi ales cu dosar penal.

Victima, Mihai P., în vârstă de 59 de ani, a sunat la poliţie luni după-amiază, în jurul orei 16.30, precizând că s-a baricadat în maşină din cauza vecinului său, Emilian D., care

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 26 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°