Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchete la Colegiul "Ştefan Bănulescu", după ce un elev a căzut de la 4 metri

Publicat in Adevarul, miercuri 6 februarie 2013 ·

IPJ Călăraşi şi Inspectoratul Şcolar au declanşat verificări, după ce un elev de la Colegiul Ştefan Bănulescu şi-a fracturat coloana vertebrală. Adolescentula a căzut de la o înălţime de patru metri când încerca să urce pe o frânghie împrovizată, în camera de internat unde era cazat.

Incidentul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean(ISJ) Călăraşi, tânărul de 17 ani, elev la Colegiul Tehnic "Ştefan Bănulescu", a vrut să plece din internat pe 31 ianuarie, dar nu a fost lăsat de pedagog. Conform sursei citate, băiatul a legat între ele mai multe cearşafuri şi a coborât pe geamul camerei internatului, aflată la primul etaj al clădirii. Ulterior, când a încercat să urce în cameră, frânghia improvizată a cedat, iar tânărul a căzut de la o înălţime de aproximativ patru metri. În urma incidentului, tânărul a suferit o fractură la coloana vertebrală, fiind transportat la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Capitală, unde a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale.

Conducerea şcolii, în anchetă

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean spune că a declanşat anchete în acest caz, iar conducerea liceului este cercetată. "Asta se întâmplă doar în filme. Numai acolo am văzut aşa ceva. Am înţeles că, ajutat de colegii de cameră, băiatul a legat între ele nişte cearşafuri şi a coborât pe geam, de la o înălţime de aproximativ patru metri. La urcare, însă, frânghia improvizată a cedat. Ne-am autosesizat, iar conducerea şcolii este cercetată", a declarat, pentru Mediafax, şeful ISJ Călăraşi, Constantin Croitoru.

Dosar penal

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Călăraşi, inspector Ramona Tudor, a declarat, miercuri, că în acest caz este vorba despre o atuoaccidentare şi a fost întocmit dosar penal in rem pentru vătămare corporală gravă, fiind audiaţi colegii tânărului şi pedagogul care era de serviciu la internat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 11 ore
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°