Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, 40 de ani de INTERPOL

Publicat in Ziua Veche, joi 24 ianuarie 2013 ·

Din 15 ianuarie, un ofiţer de poliţie român ocupă o funcţie de conducere la Secretariatul General INTERPOL din Lyon, a anunţat şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, cu ocazia declaraţiei comune susţinută joi împreună cu secretarul general al INTERPOL, Ronald Noble.

Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 40 de ani de la readerarea României cu drepturi depline la Interpol şi înfiinţarea la nivelul Poliţiei Române a Biroului Central Naţional INTERPOL, structură ce asigură comunicarea, schimbul de date şi informaţii operative cu Poliţiile Naţionale de pe teritoriul celorlalte state membre ale Organizaţiei.

“Aveţi una dintre cele mai active şi mai profesioniste poliţii din lume. România este o ţară sigură. Dacă în România este siguranţă, în Europa este siguranţă şi în lume este siguranţă”, a spus Ronald Noble.

„Biroul Central Naţional INTERPOL Bucureşti este o structură de elită a Poliţiei Române şi sunt mândru de faptul că a fost menţionat ca exemplu de bune practici ce au fost recomandate tuturor ţărilor membre. Cooperarea Poliţiei Române cu Secretariatul General al O.I.P.C. – INTERPOL a cunoscut în ultima decadă o dezvoltare accentuată. Peste 60% din personalul Biroului Central Naţional INTERPOL Bucureşti a participat la cursuri de pregătire pentru ofiţerii INTERPOL, organizate de Secretariatul General, la Lyon. Totodată, începând cu 15 ianuarie a.c., un ofiţer de poliţie român va ocupa o funcţie de conducere la Secretariatul General INTERPOL din Lyon.”, a declarat Inspectorul General al Poliţiei Române, chestor şef de poliţie Petre Tobă.

„În 2012, România a utilizat bazele de date ale INTERPOL de peste 19 milioane de ori, asta înseamnă de peste 52.000 de ori pe zi. România se află pe locul 12 în topul utilizatorilor bazelor de date INTERPOL, dintr-un total de 190 de ţări membre la nivel mondial.

România a introdus 5.923 de notiţe refer

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 29 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 33 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 29 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 58 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°