Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu bicicleta la Mănăstirea Bezdin

Publicat in Adevarul, joi 7 noiembrie 2013 ·

Primăria oraşului arădean Pecica organizează, prin Centrul de Vizitare şi Informare Turistică, o inedită drumeţie cu bicicletele.

Drumeţia se va face la Mănăstirea Bezdin, situată pe malul Mureşului, la aproximativ cinci kilometri de oraş şi se va derula duminică, 10 noiembrie cu plecare la ora 10 de la Ferma de Bivoli. „Sunt invitaţi să participe toţi cei care iubesc natura, drumeţiile şi mersul cu bicicleta”, spun organizatorii.

Centrul de Vizitare şi Informare Turistică din Pecica pune la dispoziţia doritorilor un număr limitat de biciclete – dintre care 10 pentru copiii cu vârsta mai mare de şapte ani. Mai trebuie adăugat că participarea este gratuită. De asemenea, participanţii trebuie să aibă la ei şi hrană rece, apă de băut şi o pelerină. Informaţii suplimentare se pot obţine telefon 0731-031.706.

Mănăstirea Bezdin este una dintre puţinele mănăstiri ortodoxe sârbe din România ce se mai păstrează încă.

Măicuţa Anghelina are grijă de ctitoria de la Bezdin, dar şi de cele 20 de camere ale mănăstirii care îi găzduiesc pe turişti şi pe pelerini.

Cândva, locul era populat de zeci de călugăriţe, însă vremurile grele prin care a trecut mănăstirea în regimul comunist au scufundat Bezdinul în singurătate. Mănăstirea are hramul „Adormirii Maicii Domnului”. Numele mănăstirii vine de la pârâul Bezdin, care formează în zonă mai multe mlaştini pline de stufăriş şi nuferi. La prima vedere, lăcaşul seamănă cu un conac boieresc.

Construirea mănăstirii a început în 1539 prin râvna lui Iovan Iaksici din Nădlac, care a şi trăit aici. Se întâmpla pe vremea arhimandritului Ioasaf Milutinovici, iar construcţia a fost dusă la bun sfârşit cu sprijinul fraţilor săi şi al credincioşilor. Ctitoria lui a fost incendiată de turci în timpul ocupaţiei otomane a Banatului, dar nu a fost părăsită de călugări. La Mănăstirea Bezdin în prima vineri din fiecare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 11 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 9 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 8 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°