Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Pompiliu Popescu îşi prezintă noul loc pentru recuperarea sportivilor: "Mă bat cu orice clinică din Europa"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 10 octombrie 2012 ·

"N-am avut, deocamdată, nici un pacient dintre şi nici nu vreau să am!", spune Pompi. Sala de aşteptare e decorată cu 13 tricouri originale ale jucătorilor din Generaţia de Aur: "Îmi lipsesc doar Selymes şi Prunea".

Intri într-o sală de aşteptare care ar putea fi fără probleme un vestiar pentru o echipă de fotbal. De fapt, dacă n-ai vedea o mică recepţie într-un colţ al salonului, ai putea jura că ai nimerit în cabina jucătorilor. De jur împrejur, pe pereţi, sînt agăţate 13 tricouri înrămate.

Barcelona, Real Madrid, Chelsea.... "Îmi mai lipsesc doar cele ale lui Selymes şi Prunea ca să completez colecţia Generaţiei de Aur. În urmă cu vreo trei ani, Ilie Dumitrescu mi-a cerut să-i dau înapoi tricoul lui de la Tottenham, dar l-am trimis la plimbare. Rămîne aici, la «expoziţie»!", spune medicul Pompiliu Popescu.

"Am investit toată experienţa mea"

De fapt, sîntem la noua clinică "Medasso", pe care doctorul echipei naţionale şi-a deschis-o pe Şoseaua Chitila, iar aici, în caz de nevoie, "tricolorii" vor găsi refugiu pentru tratament şi refacere. "E făcută exclusiv din fondurile proprii. Am opt angajaţi, dintre care doi terapeuţi, Radu Alexandru şi Ghiţă Păcurariu. Ultimul e şi în staff-ul meu de la lot", punctează Popescu.

"În momentul ăsta, mă pot bate cu orice stabiliment de profil din Europa", susţine Pompi, care completează că "aici am investit toată experienţa mea de zeci de ani şi am utilat cu cea mai modernă aparatură în domeniu. Nu exista pînă acum în toată România o clinică specializată pe nişa asta aşa de restrînsă. Şi zic asta fiindcă zona de adresabilitate e strict pentru recuperare la genunchi, gleznă, umăr şi coloană, punctele cele mai nevralgice la sportivi".

"O minune pentru ligamentul încrucişat"

Pompi oferă şi o explicaţie: "De exemplu, dacă eşti pus în faţa unei leziuni la umăr, nu e suficient să «repari» doar

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 3 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°