La finalul saptamanii trecute, Colegiul National Stefan cel Mare din Harlau a organizat un nou moment aniversar. Institutia a gazduit reuniunea dedicata generatiei care a absolvit colegiul, acum 30 de ani. "Sambata (28 septembrie 2013) am organizat un eveniment emotionant, prilejuit de reuniunea promotiei 1983. Totul s-a derulat in cadrul unei ceremonii la care au participat fostii si actualii profesori respectiv elevi ai acestei scoli. Aniversarea a 30 de ani de la absolvirea colegiului nostru a fost marcata si de o slujba religioasa, dar si de afectivele evocari ale scolii si dascalilor de altadata, prin momente de regasire si de recunoastere a vechilor prieteni. Absolventii sunt, astazi, profesori, medici sau economisti si au dus numele institutiei noastre la cel mai inalt nivel. Mai mult, la agapa care a urmat intalnirii din scoala, fostii absolventi au facut o retrospectiva a valorilor care le-au marcat adolescenta, intr-o privire comparativa cu ceea ce au constatat ca le ofera, astazi, colegiul discipolilor sai", a precizat profesorul Aurel Neicu, directorul de la Stefan cel Mare.
La finalul saptamanii trecute, Colegiul National Stefan cel Mare din Harlau a organizat un nou moment aniversar. Institutia a gazduit reuniunea dedicata generatiei care a absolvit colegiul, acum 30 de ani. "Sambata (28 septembrie 2013) am organizat un eveniment emotionant, prilejuit de reuniunea promotiei 1983. Totul s-a derulat in cadrul unei ceremonii la care au participat fostii si actualii profesori respectiv elevi ai acestei scoli. Aniversarea a 30 de ani de la absolvirea colegiului nostru a fost marcata si de o slujba religioasa, dar si de afectivele evocari ale scolii si dascalilor de altadata, prin momente de regasire si de recunoastere a vechilor prieteni. Absolventii sunt, astazi, profesori, medici sau economisti si au dus numele institutiei noastre la cel mai i