Legea malpraxisului a intrat de ieri în dezbatere publică.
Noua formă a legii cuprinde numeroase modificări, care vor face ca un conflict între pacient şi medic să se soluţioneze mult mai repede. O primă modificare este perioada de soluţionare a cazurilor de malpraxis.
„Dacă acum se dă un verdict în maximum cinci ani, în noua lege nu trebuie să treacă mai mult de 180 de zile, chiar şi în cazul celui mai grav malpraxis. S-a ajuns la această schimbare deoarece cazurile durează foarte mult până sunt rezolvate, iar acest lucru dăunează pacietului“, a declarat prof.dr. Vasile Astărăstoae, preşedinte al Colegiului Medicilor. Potrivit acestuia, în noua lege nu se va mai pune accent pe greşeala medicului, ci pe prejudiciul pe care acesta îl aduce bolnavului.
„Practic, nu va mai conta cât de gravă este greşeala, ci cum este afectat pacientul, cât de dăunător este pentru el. Răspunderea se va pune astfel pe prejudiciu“, a adăugat preşedintele Colegiului Medicilor. În noua Lege a Malpraxisului, societatea de asigurări nu va mai ţine legătura cu medicul, ci direct cu pacientul, care va cere despăgubiri.
„Firmele ridică fel de fel de clauze, în aşa fel încât să nu plătească pentru greşeala medicului. Una dintre clauzele prevăzute în contract este anunţarea societăţii la 24 de ore de la depunerea sau soluţionarea reclamaţiei pacientului la Colegiu. Este imposibil să ştii imediat ce măsuri s-au luat sau când ai fost reclamat. Durează câteva zile până ajunge hârtia la fiecare în parte. Astfel, clauza nu va mai fi luată în seamă atunci când medierea este direct între societate şi pacient, şi doar dacă există nemulţumiri se va ajunge în instanţă“, a menţionat prof.dr. Astărăstoae.
Astfel, se introduce obligativitatea unei înţelegeri prealabile între pacient şi asigurator, a unui mediator, pentru ca în instanţă să nu mai ajungă toate cazurile. Firma asigur