Butonam telecomanda fără niciun reper, aşa cum ai naviga în derivă, şi cele câteva zeci de secunde cât am întârziat pe HBO m-au făcut să realizez că era vorba de un film bun. Nu, nu se petrecea ceva şocant sau senzaţional, care să-ţi ia ochii. În plus, dacă te uiţi de la jumătate, aşa cum făceam eu, nu prea înţelegi mare lucru, că povestea e complicată şi dacă o vezi de la început. De fapt, nu e ea complicată, ci e spusă în mod complicat.

Am căutat în program să văd ce film e şi am găsit că era vorba de „Departe de câmpia în flăcări", după scenariul şi în regia lui Guillermo Arriaga. Îl ştiţi pe Arriaga. Este cel care a scris şi scenariile filmelor „21 de grame" sau „Babel". Lui îi place să povestească fragmentat, neliniar, cu salturi în timp şi să amestece piesele puzzle-ului. Către sfârşitul filmelor făcute după scenariile lui, dacă eşti suficient de atent, poţi să îţi dai seama de legăturile dintre întâmplările care par că nu au nicio legătură între ele.

Aşa este şi cu „Departe de câmpia în flăcări". La început nu realizezi ce rol joacă fiecare personaj în poveste. Apoi, încetul cu încetul, lucrurile încep să capete sens. La o a doua vizionare, observi şi legăturile ascunse şi lucrurile care dau coerenţă.

O fată dă foc rulotei în care mama ei se întâlnea cu un amant, crezând că maică-sa va ieşi speriată şi astfel o s-o facă de râs. Numai că focul se întinde rapid, cuprinde butelia de gaz şi totul explodează. Fata e şocată de dezastru şi nu poate uita - după cum spune la un moment dat - mirosul cărnii arse. După înmormântare, îl cunoaşte pe fiul bărbatului care a murit alături de mama ei. Cei doi se îndrăgostesc, iar fata vrea la un moment dat să aibă un semn de la întâlnirea lor.

Şi-şi arde braţul cu bricheta şi-l invită şi pe băiat să facă la fel. Fiţi fără grijă, nu vă povestesc filmul. Vă rămân destule lucruri pe care să le vedeţi s