Afacerile industriaşilor, exportatorilor şi prestatorilor de servicii au ieşit pe plus în primele trei luni din acest an, dar puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut dramatic. Scăderea cu peste 10% a consumului de alimente şi scumpirile galopante din primul trimestru al acestui an arată în ce fel iese România din recesiunea statistică.
Datele raportate recent referitoare la evoluţia principalelor sectoare ale economiei în primul trimestru din acest an arată că, faţă de aceeaşi perioadă din 2010, industria a avansat, pe toate palierele, chiar mai bine decât în anii dinaintea crizei, exporturile au crescut spectaculos, iar în sectorul de servicii afacerile sunt pe plus.
Citiţi şi:
Puterea de cumpărare scade abrupt
Astfel că sunt şanse foarte mari ca Produsul Intern Brut să consemneze o creştere care ar putea fi echivalentă cu ieşirea din recesiunea tehnică în care am intrat în toamna anului 2008. Însă comerţul şi construcţiile - sectoarele cele mai apropiate de consumul gospodăriilor populaţiei - sunt în continuare pe minus, ceea ce înseamnă că la nivelul bugetelor de familie ieşirea din criză e încă departe. Unul dintre cei mai sensibili indicatori din acest punct de vedere este volumul vânzărilor cu amănuntul, iar statisticile oficiale arată o scădere a acestuia cu 10,7% la alimente, cu 1,3% la mărfurile nealimentare şi cu 5,1% la carburanţi. Un alt „barometru" al consumului final - volumul lucrărilor de construcţii - indică o scădere cu peste 4%, ceea ce arată că principalul motor al economiei e încă gripat.
Mai săraci cu 9%
Dacă ne întrebăm de unde vin aceste scăderi ale consumului, răspunsul nu poate ocoli fenomenul de slăbire a puterii de cumpărare a românilor. Din 2010 până în 2011, salariile au scăzut continuu, iar preţurile au crescut mai ales din cauza nefericitei majorări a TVA, aplicată de Guvern astă-vară, a