Colocviile noptatice ale lui Dan Diaconescu sint veriga lipsa dintre OTV si televiziune. Ele au un format tras la sapirograf si o reteta invariabila. Realizatorul inghesuie in platou citiva oameni care tin mortis sa vorbeasca altundeva decit acasa si care nu se pot exprima decit pe durata a patru-cinci ore. Cui se adreseaza acesti insi? N-are importanta. De multe ori, ei continua la televizor suete incepute la circiuma sau la cazinou, indiferent de genericul care ne atrage atentia ca urmeaza un subiect senzational, incendiar sau in exclusivitate. Isi aleg temele din zone umbroase, daca nu inavuabile. Le dezvolta intr-o euforie progresiva, aminind alunecarile in subsolul limbii pina dupa miezul noptii, cind vigilenta CNA scade, iar gardienii gustului public picotesc in post.

Numai ca retinerea diplomatica si cumintenia conjuncturala nu inving de fiecare data. In cazul anumitor musafiri, Dan Diaconescu emite dispense lexicale si asista la pronuntarea nepronuntabilului cu un aer permisiv si un licar multumit in priviri. Surisul unsuros, de Uriah Heep teleportat din romanul lui Dickens in subteranele interlope ale Bucurestiului, ii confirma identitatea si agenda. Caci Dan Diaconescu nu este un moderator, cum gresit s-ar putea crede, ci omul care ii atita pe licentiosi si le ridica mingi la fileu celor care il baga in seama. Moment in care se cuvine sa mai observam un detaliu. Cine il trateaza pe realizator cu pluralul de politete comite o ofensa. „Domnule Diaconescu“ este un apelativ anacronic si scrobit. Omul nostru e „bai, Dane“ si vibreaza la formulele in care se amesteca spritul, ghiontul complice si bancul prost.

Duminica trecuta, emisiunea lui Dan Diaconescu a confirmat unul dintre paradoxurile amare ale OTV-ului: cu cit parfumurile invitatilor sint mai fine, cu atit miroase mai urit in studio. Cei trei muschetari ai confidentelor decoltate s-a