o expoziţie de Maria Grazia Galatà şi Traven Milovich dedicată lui Paul Celan
Vineri, 18 octombrie 2013, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, s-a deschis expoziţia de fotografie „Spune adevărul cel ce vorbeşte despre umbre” de Maria Grazia Galatà şi Traven Milovich. De la dl. Alexandru Damian (din partea IRCCU Veneţia), aflăm că
„expoziţia dedicată lui Paul Celan, unul dintre poeţii celebri români care a ales calea exilului, unde poeziile sale au fost considerate „singurul pandant liric al operei kafkiene", îşi ia titlul de la una din cele mai emblematice aserţiuni ale acestuia: “spune adevărul cel ce vorbeşte despre umbre”. Aceasta este cheia de lectură pe care Maria Grazia Galatà şi Traven Milovich au dat-o în cercetarea şi documentarea fotografică a fostului spital psihiatric din Rovigo, văzut în cadrul acestui eveniment ca element de reconstituire ai ultimilor ani din viaţă ai poetului român. Adesea, aceste locuri părăsite devin puncte de atracţie din cauza puternicului impact estetic pe care îl au asupra vizitatorului”.
Expoziţia este rezultatul viziunii celor doi fotografi italieni asupra unei conexiuni create între gândurile lui Paul Celan şi vieţile celor care au trăit în acele locuri.
Cine sunt expozanţii? „Maria Grazia Galatà, trăieşte de mulţi ani în Mestre-Veneţia, este poetă şi, în acelaşi timp, se ocupă cu pasiune de fotografie, nefiind prima dată când se implică în evenimente realizate în urma unor studii despre personalităţi din România. Ca poet a participat “Noaptea poeţilor” din 2005 în cadrul celei 51-a Bienale de la Veneţia împreună cu Ana Blandiana, la IRCCU Veneţia. În acelaşi an, a participat cu o lucrare foto-poetică la expoziţia din Pavilionului Italiei, curator Philippe Daverio. În 2009, în cadrul “Notte di Luce” la cea de-a 53-a Bienală de la Veneţia, organizată de Marco