Preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a fost dus, marţi, în jurul orei 11.00, în sala de operaţii, pentru a fi supus intervenţiei chirurgicale de eliminare a cheagurilor de sânge de pe artera braţului drept şi introducere a unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată.
UPDATE 20.25Operaţia la care a fost supus, marţi, preşedintele de onoare al FC Steaua Bucureşti, Helmuth Duckadam, s-a încheiat cu succes, după aproape nouă ore, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii Spitalului Floreasca din Capitală.
Potrivit surselor citate, statea lui Duckadam este bună, iar soţia acestuia discută, în prezent, cu medicul Şerban Brănişteanu, şeful echipei care a efectuat intervenţia chirurgicală, pentru a afla detalii despre operaţie.
Intervenţia chirurgicală a vizat eliminarea cheagurilor de sânge de pe artera braţului drept şi introducerea unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată, potrivit unor surse medicale.
Operaţia la care va fi supus Helmuth Duckadam de către medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală a fost programată iniţial pentru luni, dar pentru că au fost descoperite noi leziuni în urma unei investigaţii angio-RMN, s-a impus amânarea cu o zi a intervenţiei, au precizat surse medicale. La ora transmiterii acestei ştiri, Helmuth Duckadam este pregătit pentru operaţie.
Duckadam va fi operat de către o echipă de medici condusă de Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca. Preşedintele de onoare al FC Steaua a efectuat, luni, o serie de investigaţii, printre care angio-RMN, care au pus în evidenţă alte leziuni decât cele identificate până acum, respectiv pe vasele energente de la aortă, au spus surse medicale. Fostul portar a fost internat în 19 septembrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca, fiind supus unor investigaţii complexe în vederea intervenţiei chirurgicale. Diagnosticu