Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii nu mai pun note în catalog

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 27 septembrie 2009 ·

MĂSURI. Sindicatele din învăţământ nu renunţă la protestele anunţate pentru săptămâna viitoare. Sursa: Vlad Stănescu

Ministrul educaţiei şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământ n-au ajuns la nicio înţelegere, în acest sfârşit de săptămână, privind Legea unică a salarizării.

Supăraţi că articolul 49 al documentului taie, începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile de 30%, indemnizaţiile şi premiile pentru personalul didactic, membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au hotărât ca profesorii să nu mai treacă notele elevilor în cataloage, ci într-un caiet al clasei.

Aurel Cornea, liderul FSLI, a declarat că această măsură nu-i va afecta pe elevi. „Nu vor fi ei stresaţi din cauza asta. Când toţi colegii noştri vor ajunge în teritoriu şi vor discuta despre această măsură, ea va fi aplicată imediat. Tot ce ştim e că va dura câteva zile, va fi aplicată, cel mai probabil, la mijlocul săptămânii viitoare”, a precizat Cornea.

Reprezentanţii Sindicatului „Spiru Haret” vor stabili marţi, într-un consiliu, dacă iniţiativa FSLI este suficient de dură pentru a protesta la adresa salarizării unice.

Andronescu şi greşeala

Privind articolul 49, Aurel Cornea crede că greşeala de redactare a legii este o „născocire” a ministrului Andronescu, care „una zice, alta face”. „Ea nu poate încălca o lege. De multe ori au spus că s-a greşit, că vor reveni, vor corecta, dar de astea am tot auzit noi! Scrie clar: fără 30% de la 1 ianuarie”, a declarat Aurel Cornea.

Protestele bugetarilor la nivel na ţio nal sunt programate pentru 5 octombrie, când sindicatele vor picheta iarăşi parlamentul.

Mai mult, Cornea îi anunţă pe elevi să stea acasă în acea zi. Pentru luna viitoare, membrii FSLI mai au în plan organizarea unui referendum la nivel naţional printre membrii organizaţiei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 50 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 27 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 43 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Şoferiţa care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, judecată şi pentru ucidere din culpă

G4Media acum o ora
Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă în judecată şi pentru ucidere din culpă, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Şoc pe piaţa IT din Cluj. O mare companie anunţă că închide şi concediază peste 130 de oameni

Mediafax acum 3 ore
Producătorul va închide studioul din Cluj şi va concedia toţi cei 136 de angajaţi care lucrau acolo. Studioul era deschis din august 2010. Gameloft este prezentă pe piaţa din România din 1999 şi mai deţine un studio de jocuri în Bucureşti. Angajaţii

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°