Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top 3 oraşe medievale din Transilvania

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 7 august 2010 · ·

Unul dintre punctele de atracţie ale Europei turistice l-a reprezentat întotdeauna arhitectura de tip medieval. Iar acele oraşe care au şansa de a păstra în chiar inima lor vechile centre istorice se bucură întotdeauna de atenţia călătorilor porniţi să descopere şi să trăiască senzaţii unice, în preajma vestigiilor trecutului. Sunt ţări, pe harta Europei, care se mândresc cu sute de astfel de oraşe medievale, excelent prezervate, multe dintre ele intrate în patrimonioul UNESCO şi protejate ca atare. În unele cazuri, vorbim chiar despre adevărate oraşe-stat, a căror arhitectură medievală a reuşit să supravieţuiască timpului - unul dintre acestea fiind celebrul stat liliputan Luxemburg. Nu întâmplător am pomenit acest nume, acum şi aici, când ne-am propus să facem un top 3 al oraşelor medievale din Transilvania. În anul 2007, Luxemburgul a fost, împreună cu Sibiul, Capitală Culturală Europeană. Topul nostru va începe, dar, de aici.

Locul 1 - Sibiu

Este un oraş vechi de peste opt secole. Prima atestare documentară apare în anul 1191, când papa Celestin al III-lea confirmă existenţa în aceste locuri a prepoziturii libere a germanilor din Transilvania. În secolul al XIV-lea (1321), localitatea poartă încă numele de Hermannsdorf (satul lui Hermann), pentru ca la mai puţin de o jumătate de secol, în 1366, să constatăm că a primit gradul de "civitas" (cetate, oraş) şi să fie pomenit sub numele de Hermannstadt. Pentru Sibiu, perioada medievală este una deosebit de vie. Atunci se înfiinţează 19 bresle cu 25 de meserii - în mai puţin de două secole ajung la 29 de bresle, pentru ca în anul 1780 să fie atestate 40 - şi tot atunci se îndiinţează Universitatea săsească. Cresc şi capacităţile militare ale cetăţii, astfel că sibienii vor fi menţionaţi ca participanţi cu trupe în conflicte militare de la sfârşitul secolului al XVI-lea, începutul secolului al XVII-lea, de pa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 17 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 26 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 17 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 32 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vladimir Putin ameninţă Occidentul la parada de la Moscova: forţele nucleare strategice ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite

Mediafax acum 15 minute
Preşedintele Vladimir Putin a avertizat Occidentul să nu ameninţe Rusia în contextul războiului din Ucraina. Liderul de la Kremlin a vorbit din nou despre o conflagraţie nucleară la parada militară anuală de la Moscova care marchează victoria în cel

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°