Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat marti ca pe 21 decembrie va avea loc o sedinta a celor doua Camere ale Parlamentului in cadrul careia Traian Basescu va depune juramantul pentru noul mandat de presedinte, potrivit Mediafax.
Parlamentul decide ca depunerea juramantului de catre Basescu sa aiba loc pe 21 decembrie (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)
"Biroul Permanent a aprobat programul pe aceasta saptamana, in sensul ca dupa-amiaza vor fi sedinte de comisii , iar maine o sedinta de plen a Senatului, de la orele 9.00 la orele 13.00, urmand a se decide pentru saptamana viitoare, in raport de sedinta Birourilor permanente reunite, programul, in primul rand pentru ziua de 21 decembrie, luni, cand va fi nevoie de o sedinta a Birourilor Permenente reunite si a plenului reunit pentru depunerea juramantului de catre presedintele Romaniei, pentru a se lua act de rezultatul referendumului si, de asemenea, se solicita si o sedinta comuna dedicata Revolutiei Romane", a aratat Ioan Chelaru.
El a adaugat ca tot pe 21 decembrie urmeaza sa aibe loc o sedinta de plen a Senatului, ultima din acest an, in care sa se dezbata toate proiectele aflate pe ordinea de zi, pentru a nu exista niciun pericol de a se intra in aprobare tacita.
Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat marti ca pe 21 decembrie va avea loc o sedinta a celor doua Camere ale Parlamentului in cadrul careia Traian Basescu va depune juramantul pentru noul mandat de presedinte, potrivit Mediafax.
Parlamentul decide ca depunerea juramantului de catre Basescu sa aiba loc pe 21 decembrie (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)
"Biroul Permanent a aprobat programul pe aceasta saptamana, in sensul ca dupa-amiaza vor fi sedinte de comisii , iar maine o sedinta de plen a Senatului, de la orele 9.00 la orele 13.00, urmand a se decide pentru saptamana viitoare,