Procuratura anchetează egalul Fiorentinei din 20 martie (2-2) în care atacantul român a deschis scorul şi a pasat la golul secund.
Scandalul pariurilor tinde să devină un tsunami ce ameninţă Serie A. Cercul jocurilor suspecte s-a mai lărgit cu 3, în care ar fi implicate 5 cluburi.
Conform "Gazzetta dello Sport", procurorul Roberto Di Martino ar şti şi numele lor, Fiorentina, Roma, Genoa, Cagliari şi Lecce, dezvăluite de Marco Pirani, unul dintre şefii reţelei mafiote care a aranjat meciuri în primele 3 ligi italiene.
Adrian Mutu a jucat pe 20 martie în posibilul blat Fiorentina - Roma 2-2, rezultat trucat pentru pariurile peste 3,5 goluri. Atacantul român a deschis scorul la jumătatea primei părţi şi a pasat decisiv apoi la reuşita lui Gamberini (35), remiza fiind stabilită de "doppietta" semnată de Totti.
Mărturia lui Pirani se bazează pe mesajul portarului Paoloni, intermediarul blaturilor: "Mi-a zis să joc sigur over (peste 3,5 goluri), avînd informaţii direct de la jucătorii Romei şi ai lui Lecce". Ponturile lui Paoloni ar fi fost o "revanşă" la over-ul ratat la Inter - Lecce 1-0, soldat cu pierderi de 150.000 de euro pentru reţeaua în care un rol important l-a jucat şi Signori, fostul vîrf lazial.
De două ori Lecce
Procuratura mai anchetează Lecce - Cagliari 3-3 şi Genoa - Lecce 4-2. Primul meci, jucat pe 17 aprilie, a avut un scenariu spectaculos. Gazdele, conduse cu 3-1, au egalat în final: Corvia a înscris în minutul 90Ă4, aducînd un punct capital pentru salvare. Pe 23 aprilie, în celălalt joc, "over 2,5" s-a făcut în jumătate de oră! Lecce a avut 2-1, dar Genoa a întors şi a bătut neaşteptat, neavînd obiectiv. Mai nou, suspectat e şi Milan - Bari 1-1. N-a ieşit over, pentru că jucătorii ultimei clasate s-au speriat că vor fi descoperiţi de conducere.
Suspect şi cu Debrecen
Mutu a mai apărut într-un meci