Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un antreprenor din Constanţa face 26 mil. € din comerţul cu seminţe, pesticide şi îngrăşăminte

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Compania Biochem din Constanţa, controlată de familia Chimişliu, face afaceri de 26 de milioane de euro din distribuţia de seminţe de cereale, pesticide şi îngrăşăminte către fermierii români.

De profesie inginer agronom, Constantin Chimişliu (66 de ani) a intrat în comerţul cu pesticide în 1991, iar anul trecut a ajuns la o cifră de afaceri de 104 milioane de lei (23,6 milioane de euro), în creştere cu circa 41% faţă de anul anterior, şi un profit de 14,4 milioane de lei (3,2 milioane de euro), la un număr de 30 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Absolvent al Facultăţii de Agronomie din Bucureşti şi cu o specializare ca inginer agronom la o fermă în SUA, Chimişliu a lucrat ca director de cercetări în agricultură timp de opt ani, până în 1991, la staţiunea de cercetări Valul lui Traian, subordonată Institutului Naţional de Cercetare -Dezvoltare Agricolă Fundulea.

Compania pe care o conduce, Biochem, a fost premiată anul trecut la evenimentul „Campioni în Business“, organizat de Ziarul Financiar, în parteneriat cu fondul de investiţii Enterprise Investors, BCR, PwC şi fundaţia Triple Helix.

În businessul Biochem pe care l-a dezvoltat îl ajută fiul său, Bogdan Chimişliu, 38 de ani, care a preluat funcţia de administrator al companiei şi jumătate din acţiunile companiei.

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.12.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.60

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni: Cum va fi vremea până la mijlocul lunii iunie

Mediafax acum o ora
Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024 Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei specifice pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă în regi

Medicul de la Institutul Oncologic din Bucureşti suspectat că a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Medicul chirurg de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă după ce a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii, a fost plasat în arest la domiciliu.

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum 2 ore
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

Directorul unei închisori a fost ucis în mașina sa. Acesta primise mai multe amenințări cu moartea de la deținuți

Ziare.com acum o ora
Directorul închisorii La Modelo, una dintre principalele unităţi penitenciare din Columbia, a fost asasinat joi la Bogota, după ce primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi, a anunţat preşedintele ţării, Gustavo Petro, relatează AFP. "Colonelul î

China permite o şedere de 15 zile fără viză a călătorilor de croazieră, în anumite provincii, pentru a stimula turismul

News.ro acum o ora
Călătorii care intră în China cu croaziere internaţionale pot rămâne în anumite provincii din ţară până la 15 zile fără viză, a anunţat guvernul, în timp ce Beijingul încearcă să-şi dezvolte industria de croazieră şi turism, relatează CNBC. Reglemen

Sora lui Kim Jong Un neagă un schimb de arme între Coreea de Nord şi Rusia, scrie KCNA

Mediafax acum o ora
Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a negat din nou schimburile de arme cu Rusia, a relatat vineri agenţia de stat KCNA. Ea afirmă că sistemele de armament recent dezvoltate şi actualizate ale naţiunii nu sunt destinate vânzării că

Ce evenimente sunt organizate vineri, 17 mai 2024, la Constanța?

Ziua Constanta acum o ora
Constanța se pregătește pentru un sfârșit de săptămână plin de activități captivante și evenimente culturale. Vineri, 17 mai 2024, orașul va găzdui diverse manifestări care vor atrage locuitori și turiști deopotrivă. Iată evenimentele: Vineri, 17 ma

Vicepreşedinte BCE: Pieţele subestimează riscurile geopolitice, în timp ce se apropie alegerile

Mediafax acum o ora
"Pieţele subestimează uneori impactul riscurilor geopolitice care există", a declarat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos. Pieţele bursiere au atins niveluri record în acest an, în ciuda faptului că jumătate din populaţia lumi

Nicolae Robu are cel mai ambițios proiect pentru Timișoara din ultimii 30 de ani (P)

Timpolis acum 48 minute
Foto: PNL Timiş Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL pentru Primăria Timișoara, are cel mai ambițios proiect de guvernare locală pentru Timișoara din ultimii 30 de ani. Programul de guvernare locală competentă și eficientă pentru Tim

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum 3 ore
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°