Un ginecolog de la Institutul de Psihologie din St Petersburg, Florida, susţine că a descoperit punctul G şi că acesta măsoară mult mai puţin decât se credea până acum, având dimensiunile 8,1 milimetri cu 3,6 milimetri, respectiv 1,5 milimetri, scrie Daily Mail.
Medicul a făcut fabuloasa descoperire prin analizarea post-mortem a zonei erogene feminine. Bucăţica de ţesut bogată în terminaţii nervoase a generat fascinaţie, dar şi frustrări, încă de la aducerea sa în discuţie pentru prima oară, în urmă cu 60 de ani.
Oamenii de ştiinţă şi doctorii au pus la îndoială existenţa sa, în timp ce presa de specialitate l-a promovat ca fiind sanctuarul plăcerii sexuale feminine.
Acum doi ani un studiu de anvergură realizat în marea Britanie a ajuns la concluzia că punctul G este o născocire a imaginaţiei femeilor, încurajată de revistele glossy şi de terapeuţii de sex.
În prezent, studiul publicat de ginecologul american amintit mai sus, în Jurnalul de Medicină Sexuală, susţine că acesta există şi că este situat pe peretele frontal al vaginului, adică în acelaşi loc în care experţii îl poziţionaseră şi până acum.
Ginecologul american Adam Ostrzenski a făcut studiul pe cadavrul unei poloneze de 83 de ani, care a decedat pe fondul unei lovituri la cap.
“Analiza confirmă existenţa anatomică a punctului G, ceea ce ar putea duce la o mai bună înţelegere şi la o îmbunătăţire a funcţiei sexuale feminine”, a explicat Ostrzenski.
Specialistul intenţionează să mai facă şi alte disecţii luna următoare, dar şi testări ale nivelului de hormoni pentru a vedea dacă funcţionarea punctului G variază în funcţie de vârstă.
Editorul Jurnalului de Medicină Sexuală susţine că studiul lui Ostrzenski, deşi bazat pe analizarea unei singure femei, se alătură numeroaselor titluri din literatura care tratează anatomia sexuală a femeilor şi psihologia ac